Spectacolul ”Ciclopul, după Euripide” propune o experiență multisenzorială în care teatrul antic capătă valențe ale modernității prin tematica actuală abordată.
„Ce e un podcast și câte podcast-uri asculți săptămânal și pe ce teme? Cu ele
pe fundal gătești, faci curat și întinzi hainele după ce le-ai scos, fără chef, de la spălat. Fiecare podcast reprezintă o părere, iar orice părere are un Sâmbure de Adevăr, fie că vorbim despre Imperiul Roman, filmele de succes din ziua de azi sau, pur și simplu, zei și mituri. Când imaginația dă buzna în noi orice simțire devine o forță și orice gând un strigăt ce se vrea auzit. Vorba aia: Un om brav e la ananghie, dar a văzut cineva oaia??“
E un spectacol de neprivit și de neratat totodată, plin cu vulgarități, scârbos, pe care
nimeni nu ar trebui să-l vadă.Imaginează-ți cum te vei simți când Ciclopul Polifem,
Silenos și eroul Ulise prind viață lângă tine, mult mai aproape decât te-ai fi putut gândi.
Nu vei avea timp să te plictisești și va dura mult să-ți scoți din minte aceste
extravagante personaje ale artei antice. Va fi, cu siguranță, o experiență inedită,
dinamică și plină de îndrăzneală.
***Spectacolul conţine limbaj licenţios şi imagini care vă pot afecta emoţional.
***
Durata: 105min
Varsta: SPECTACOLUL NU ESTE RECOMANDAT PERSOANELOR SUB 18 ANI
Autor: Euripide
Regia: Adi Iclenzan
Video Design și Sound Design: Adrian Matei
Distribuția:
CICLOPUL - Narcis Zamfir
ULISE - Cristian Bojan
SILENOS - Cristina Ciulei
POVESTITORUL - Vlad Haneș
SATIRUL - Ramona Gherasim
OPERACTOR - Adi Matei