RETRO REC

RETRO REC

RETRO REC

O instalație de sunet cu intervenții performative de / cu Simona Dabija & Vlaicu Golcea

Producție prezentată în cadrul programului creart / TEATRELLI „Spectacole independente în premieră”

Coregrafa Simona Dabija și compozitorul și muzicianul Vlaicu Golcea te invită la "RETRO REC", un proiect interdisciplinar care documentează istoria orală a culturii de clubbing și petrecere a timpului liber din București, adresând exploratoriu ultimii 60 de ani. 

*************

RETRO REC | Performance multimedia (40')

26, 27.09, 03, 04.10 — câte două reprezentații pe zi, de la orele 19:00 și 20:00

| Intrare pe bază de bilet |

Ultimele reprezentații, de pe 26 septembrie și 3 octombrie, vor fi urmate de discuții cu publicul. 

Cu o abordare transgenerațională, RETRO REC se bazează pe poveștile reale a șase locuitori ai orașului, de diferite vârste și cu experiențe variate, pentru a reconstrui și reinterpreta istoria ritmică a cartierelor capitalei. Instalația integrează creativ echipamente audio vechi pentru a crea o experiență sonoră ce reflectă schimbările sociale și culturale ale orașului. Intervențiile performative ale coregrafei completează peisajul sonor cu pasaje coregrafice și ritmice documentare care oferă o experiență multisenzorială și interoghează relația dintre corp, sunet, spațiu și identitate comunitară. Evenimentul include și două sesiuni de discuții cu publicul, angajând publicul într-un dialog intergenerațional.

„În RETRO REC bpm-urile atribuite diferitelor perioade creează situații performative în care corpul devine un instrument reflexiv al memoriei ritmice colective. Pe măsură ce corpul meu se sincronizează cu universul sonor, se generează o transformare a bpm-ului, similară cu mixajul unui DJ, care îmbină diferite piese și tranzitează de la un ritm la altul. În instalație, natura corpului este de-o potrivă fizică și tehnologică, devenind o reprezentare vizuală a ritmului, o cutie de rezonanță care fluctuează în funcție de numărul de bătăi pe minut.” - SIMONA DABIJA

RETRO REC | Instalație de sunet (20', în loop) 

Program vizitare: 

28, 29.09 — orele 12:00 - 16:00

1, 2.10 — orele 16:00 - 19:30

| Intrare liberă |

O sculptură audio amplasată în spațiul de întâmpinare a publicului Teatrelli, alcătuită dintr-o colecție meticuloasă de echipamente vintage, transformă tehnologia analogică într-o formă de artă. Încorporând elemente de design industrial și estetică retro instalația creează un peisaj sonor captivant și funcționează ca un portal temporal. Fiecare aparat este poziționat strategic, contribuind la o compoziție auditivă dinamică care reflectă fragmente diverse ale culturii de club a Bucureștiului. 

„Toate device-urile pe care le numim acum retro au fost, la vremea respectivă - cutting-edge tech. Ele permiteau pe vremea aceea o infuzie de informație sonoră ultra necesară unei lumi expuse absurdului unui sistem totalitar - poate cel mai agresiv, violent, represiv și pervers din toată Europa de Est. Împreună cu Alexandru Andrei, un artist cu o acuitate de maximă rezoluție, care va face curatoriatul și mentenanța tehnică a aparaturii retro, vom pune într-o instalație multi-canal frânturi de informații sonore care ar trebui, prin felul în care sunt dispuse fizic și redate timbral, să permită privitorilor și ascultătorilor accesul la introspecție și de ce nu - visare sau ficțiune - insight-uri ce pot valida un act artistic sincer și autentic.” - VLAICU GOLCEA

*************

CREDITE

un proiect creat de Simona Dabija, Vlaicu Golcea

intervenții performative Simona Dabija

dramaturgie Simona Deaconescu

suport cercetare Ionuț Dulămiță, Bogdan Iancu

design tehnic Alexandru Andrei

design materiale vizuale Ioana Trușcă

comunicare Ruxandra Pătrașcu-Maian

producție Simona Deaconescu

asistent proiect Georgia Elza Măciuceanu

RETRO REC este produs de ART HAZARD, în parteneriat cu creart / TEATRELLI

RETRO REC este un proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București 565. Conexiuni urbane” 2024. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

we also recommend


Senzatii noi
19:00 - Thursday, 19 December
Senzatii noi
FF Theatre-Centru Vechi
Ultima dorință
19:30 - Friday, 6 December
Ultima dorință
Teatrul Apropo
BACommedia de Vlad Sălbatecu
19:30 - Tomorrow, 4 December
BACommedia
Teatrul Apropo
Oh, John... Hu / Ro
20:00 - Tuesday, 17 December
Oh, John...
Stația Teatru Muzical
Frate, frate…
20:00 - Today, 3 December
Frate, frate…
POINT