Mitraliera de lut

Mitraliera de lut

Mitraliera de lut

Distribuția: Dorin Andone, Cezar Antal, Marius Damian, Iustin Căuneac și Florentina Năstase.
Regia: Victor Olăhuț

Sinopsis:

ViKtor Pelevin este un scriitor nonconformist publicat în întreaga lume, dar romanul său, „Mitraliera de lut", a ajuns să fie pasat pe sub mână de tinerii cititori ruși din cauza cenzurii. Orhan Pamuk, laureat al premiului Nobel pentru literatură, a fost în repetate rânduri acuzat în cadrul unor procese intentate de autoritățile turce că defăimează în cărțile sale simbolurile naționale.

Prin vocile unor autori marginalizati și atacați de autoritati în țările lor, spectacolul dezvăluie criza de identitate ce stă în spatele discursurilor triumfaliste promovate de cele doua regimuri, dar si forța și rolul artei în subminarea propagandei oficiale.

Parteneri: Cultură'n Șură, Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București, Facultatea de Arte Decorative și Design din cadrul Universității de Arte București, Colegiul Național "Mihai Viteazul" București.

Proiectul „Mitraliera de lut" este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

En ce moment, nous n'avons aucune représentation future programmée.

Restez à Jour avec Vos Événements Préférés

S'abonner

nous vous recommandons


Cerere in casatorie de A. P. Cehov
20:30 - Vendredi, 31 Juillet
Cerere in casatorie
Teatrul Amzei
Epoca de aur
20:00 - Samedi, 1 Août
Epoca de aur
FF Theatre-Centru Vechi
Răscoala
19:00 - Vendredi, 10 Juillet
Răscoala
Reactor
Prin ochii mei InLight Theatre Festival
20:00 - Lundi, 20 Juillet
Prin ochii mei
Teatrul UnTeatru