Locația: Casa Tranzit, str. Barițiu 16, intrarea dinspre Strada Fără Nume
Institutul Italian de Cultură din București, în parteneriat cu Casa Tranzit din Cluj, prezintă duminică, 5 februarie 2023, la ora 19.00, spectacolul
"Mai este oare acesta Levi"
regia Luigi De Angelis
dramaturgia Chiara Lagani
cu Andrea Argentieri
producție E/Fanny & Alexander
Premiul Special Ubu 2019 decernat companiei Fanny & Alexander pentru proiectul “Mai este oare acesta Levi”
Premiul Ubu 2019 pentru cel mai bun actor sub 35 de ani decernat lui Andrea Argentieri
Biletele pot fi achiziționate în rețeaua Eventbook.
Pornind de la documentele audio și video din arhivele Rai și Youtube, Andrea Argentieri joacă rolul scriitorului Primo Levi, preluându-i vocea, gesturile, atitudinea, discursurile la persoana întâia. Este o întâlnire față în față, în care scriitorul, pornind de la exigența adevărului care l-a inspirat în operele sale, își mărturisește experiențele din lagăr cu o tehnică de dezvăluire foarte lucidă, de răscolire a memoriei, cu transparența unei priviri în măsură să exprime ceea ce nu poate fi spus, pornind din perimetrul aparent senin al rațiunii.
Prin intermediul tehnicii de remote acting, de hetero-regie, experimentată de Fanny & Alexander în ultimii zece ani, se încearcă alcătuirea unui portret al scriitorului care se bazează pe întrebarea: în ce măsură mărturia aceasta încă mai poate tulbura și este capabilă să ne vorbească prin sensibilitatea unui actor care se lasă pătruns de materialele originale rămase de la acel scriitor? Poate epifania unei voci, a unui trup-suflet, imprimându-se în trupul unui actor mult mai tânăr decât modelul pe care îl urmărește, să facă să iasă la iveală puterea și necesitatea mărturiei sale într-un mod și mai convingător?
Mai este oare acesta Levi e portretul unui actor. Este încercarea de a concretiza experiența relatării, față în față cu scriitorul.