DE UNDE VIN COPIII/ ADULȚII?

DE UNDE VIN COPIII/ ADULȚII?

DE UNDE VIN COPIII/ ADULȚII?

 „De unde vin copiii adulții?” este o comedie creată în zece repetiții, în baza participării echipei artistice la programul de ghidaj „Cum le vorbim copiilor despre corp, sexualitate și relații?” susținut de psihoterapeuta Cristina Dinu Popa. Scenele din spectacol sunt concepute de cei cinci artiști, inspirate din imaginația și experiențele lor personale.

Știința corpului, sexualitatea și toate aspectele legate de relațiile de cuplu merită să fie o parte firească din conversațiile noastre la un suc cu prietenii, la o plimbare cu familia, și acum, iată, la o seară de teatru. Când vine vorba de o anumită parte din corpul uman însă, cuvintele de dicționar parcă dispar, pentru a face loc unei creativități debordante, unui simț poetic consistent, și, în fond, unor jene ce vin demult, tare demult, și se împletesc foarte strâns cu noțiunea de „om civilizat”.

Din punctul acesta de vedere, adulții de azi vin din copiii de ieri, care vin din adulții de alaltăieri și așa mai departe, purtând în ei tot bagajul de pudoare și rușine care poate face rău și copiilor de azi.

Personajele din spectacolul nostru sunt foarte diverse, de la părinți contemporani la personal medical dintr-un univers paralel, la oamenii peșterilor, Romeo și Julieta sau doi spermatozoizi.

Avem comedie în versuri, mal-entendu, comedie fizică, și chiar un moment de musical!

Pentru mai multe detalii despre procesul creativ din spatele spectacolului, puteți urmări jurnalul video pe canalul de YouTube Om cu Om.

După spectacol va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri la care vă invităm să participați, cu curaj și curiozitate.

Cu: Cătălin Coșarcă, Doina Antohi, Dan Murzea, Andreea Mateiu

Regia: Mihaela Sîrbu

Produs de: Asociația Tam-Tam

Proiectul este co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București acasă 2023. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.

În acest moment, nu avem programată nicio reprezentație viitoare.

Fii la Curent cu Evenimentele Tale Favorite

Abonează-te

Îți recomandăm


Împăiați-vă Iubiții după Teodor Mazilu
19:00 - Sâmbătă, 26 Septembrie
Împăiați-vă Iubiții după Teodor Mazilu
location_on Teatrul Coquette
Prostia omenească-Drobul de sare
19:00 - Vineri, 9 Octombrie
Prostia omenească-Drobul de sare
location_on Fabrica de Teatru
VENUS De Alexandra Zavelea
19:00 - Duminică, 25 Octombrie
VENUS
location_on LINOTIP – Centru Independent Coregrafic
Preferatul lui Dumnezeu
19:00 - Joi, 8 Octombrie
Preferatul lui Dumnezeu
location_on FF Theatre-Centru Vechi
Fram, ursul polar
12:00 - Duminică, 4 Octombrie
Fram, ursul polar
location_on Teatrul Actorilor
Poveste din Moscova / Moskow-Dacnoye Spectacol de teatru de obiecte | O producție KHWOSHCH (Cehia/Germania)
18:00 - Vineri, 16 Octombrie
Poveste din Moscova / Moskow-Dacnoye
#Animat
location_on TIPO18