fbpixel
Skip to main content

CIUDAT IMOBIL

CIUDAT IMOBIL

CIUDAT IMOBIL

Colaj de texte de Dumitru Solomon

Regia artistică: Horia Suru

Scenografia: Mihai Pastramagiu

 

Distribuție

 Alexandra Vicol

Alexandru Dobinciuc

Bogdan Muncaciu

Cezar Amitroaei

Cristina Gheorghe

Daniela Bucataru

Dragoș Radu

Floricel Aionițoaei

Gheorghe Frunză

Ioan Crețescu

Lenuș Moraru

Valentin Popa

Lidia Uja
 

Locuim cu toții pe o planetă pe care ne chinuim în fel și chip și uităm unii de alții, uităm că suntem colocatari în acest spațiu. La scară mică, în comunitățile noastre mai reduse ca proporții, trebuie să învățăm să trăim împreună, respectându-ne unul pe celălalt, ajutându-ne, pentru că așa suntem construiți, să trăim în comunități.

Avem obligația de a face aceste comunități din ce în ce mai viabile, mai eficiente, pentru ca stilul și calitatea vieții să fie cât mai bune pentru fiecare.

În același timp, percepem comunicarea drept un fapt simplu, de la sine înțeles.

În realitate, gândim fiecare, extrem de personal, vedem doar propriul punct de vedere pe care dorim să-l impunem celorlalți – aceasta pe fondul convingerii că doar noi avem dreptate – o conduită care – evident – este împotriva comunicării.

O comunicare devine reală doar atunci când se exprimă mai multe puncte de vedere  - acestea fiind puse în dezbatere. Rezultă că trebuie să avem grijă permanent că, în afara propriului eu, a propriului ego, există și un punct de vedere a celuilalt. Abia atunci când se pun în discuție toate sugestiile formulate, cred că  se realizează, cu adevărat, un început al comunicării!

Horia Suru

Stay Up To Date With Your Favorite Events