fbpixel
program image

Program Stagiune Corp

Stagiunea CORP @online | 12-16 noiembrie

Stagiunea CORP este primul proiect colectiv organizat de AREAL – spațiu pentru dezvoltare coregrafică, care-și propune să aducă dansul contemporan mai aproape de publicul larg și care încearcă să relanseze scena de dans contemporan, în prezent puternic afectată de situația sanitară actuală și de efectele pandemiei cu coronavirus. După seria de discuții, spectacole, ateliere și improvizații live de la București și Bușteni prezentate în luna septembrie a acestui an, stagiunea noastră continuă de această dată în mediul online, între 12 și 16 noiembrie.

Stagiunea Corp@Online este organizată în parteneriat cu Tangaj Dance, Teatrelli și Centrul Național al Dansului București și va include un program special cu 3 spectacole de dans contemporan (dintre care o premieră),  4 programe de filme de dans, un jam session cu membrii AREAL difuzat prin live streaming și o conferință online dedicată colaborărilor internaționale, cu participanți din mai multe țări europene.

Vă invităm să fiți alături de noi și dansul contemporan, din confortul și siguranța propriei locuințe, celebrând corpul, infinitatea potențialului său creativ și libertatea în mișcare. Credem că artiștii și arta dansului au capacitatea de a declanșa noi procese cognitive, emoționale și motrice, cu rol important în transformarea oamenilor și a societății.

***

Stagiunea CORP@online este un proiect AREAL inițiat de Andreea Belu PFA, Fundația Gabriela Tudor, Indie Box, Asociația PETEC, Asociația Delazero, în parteneriat cu Goethe Institut București, Forumul Cultural Austriac, Creart prin Teatrelli, Centrul Național al Dansului București, Tangaj Dance & Bucharest International Dance Film Festival, European Dancehouse Network. Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Prețul unui bilet la programul de spectacole și filme din cadrul Stagiunii CORP@online este 10 lei, cu excepția evenimentelor din data de 13 noiembrie pentru care accesul este gratuit, însă rezervarea este obligatorie. Programul evenimentelor este disponibil la www.arealcolectiv.ro sau direct pe site-ul Eventbook la https://eventbook.ro/program/stagiunea-corp.

AREAL - spațiu pentru dezvoltare coregrafică este un proiect colectiv ce își propune să crească gradul de coeziune al comunității dansului contemporan din România, să dezvolte și să diversifice publicul acestui sector cultural, să încurajeze mobilitatea și interconectarea celor care activează în domeniul artelor performative prin activități comune dedicate. AREAL a demarat în 2020 în cadrul 4 Corpuri-Colectiv pentru Dans, program cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

evenimente