Program PROGRAM CURATORIAL SPECIAL UNATC - FĂRĂ CONTUR

Jean Painlevé filmează ritualurile reproductive ale creaturilor abisale sau rutinele nutritive ale liliecilor vampirici cu instrumentele biologului și etosul suprarealistului. Demersul lui demonstrează că rigoarea epistemică și originalitatea estetică nu sunt defel opuse: „La science est fiction” proclama artistul avantgardist. Această formulă condensează principiul organizator al programului curatorial. Pornim de la premisa că realitatea observată și cea inventată se contaminează reciproc și se metamorfozează necontenit prin obiectivul cinematografic. Filmele incluse traversează diverse registre și genuri, tratează teme comune din perspective complementare, iar tensiunile dintre ele trasează noi idei, absente din componentele individuale. Alain Resnais rapsodiază despre geneza stirenului și despre fabricile unde e procesat cu același patos cu care analizează picturile lui Van Gogh. Imaginile vehemente ale lui Jean Mitry, sincronizate cu partitura lui Arthur Honegger, captează ritmul agresiv al locomotivei cu aburi, dar și ceva din fundalul afectiv al secolului XX. Eric Rohmer cercetează decorul industrial, nu numai pentru a celebra ori condamna modernitatea, ci pentru a proba capacitatea propriei priviri de a sonda această lume tot mai alienantă. Chris Marker se lasă sedus de detritusul sintetic modelat în sculpturi bizare și documentează simultan caracterul distopic al acestor depuneri de plastic care proliferează cu viteză, poluează apele și periclitează speciile vii.

Nicole Vedrès recuperează memoria unui Paris dispărut de mult prin sutele de filme lăsate în urmă, provenite din arhive publice sau private, și asamblează evenimentele cu veridicitate istorică și sensibilitate poetică deopotrivă. Asemuind filmul unui roman proustian, André Bazin scria despre Paris 1900 că ar conserva timpul în stare pură și ar converti materialul apropriat într-o amintire colectivă a Belle Époque, în punctul de convergență dintre obiectivitatea camerei de filmat și subiectivitatea autoarei. Pentru Chris Marker, arhiva nu funcționează ca depozitar de reprezentări, ci ca organism viu supus erodării, denaturării și regenerării. În ale sale filme-eseu Sans soleil și Le fond de l'air est rouge, fantezia și filozofia, abstractizarea formală și documentarea fidelă a lumii concrete fuzionează. În măsura în care din abordarea creativă derivă confuzie spectatorială, este de cel mai constructiv tip: limitele dintre virtual și actual se dizolvă, iar odată cu acestea, orizontul de posibilitate se dezvoltă. Aici, geografiile autentice și imaginare, istoriile personale și politice, fenomenele naturale și sociale sunt sudate într-un compozit audiovizual. Comparativ, omnibusul Brise-Glace are un repertoriu tematic drastic redus: Jean Rouch, Titte Törnroth și Raoul Ruiz navighează Oceanul Arctic și investighează același vas prin secvențe cine-vérité, interviuri convenționale, respectiv intervenții suprarealiste. Lumea – oricare mostră sumară a sa – nu poate fi vreodată epuizată dintr-o singură privire, atestă documentarul tripartit.