fbpixel
Skip to main content

Vânătoare de comori arhitecturale în 2 (zona Lascăr Catargiu)

Sâmbătă, pe 22 februarie, în apropiere de Dragobete, avem program de descoperit, căutat, redescoperit, admirat, fotografiat micile și marile comori arhitecturale din zona Lascăr Catargiu în doi. (Doar în doi.) 



Cum?

Printr-un joc urban tip competiție în care, într-un timp delimitat, trebuie să găsești cât mai multe indicii/comori arhitecturale alături de (viitorul) iubit(ă)/prieten(ă)/soț(ie).


Ce sunt “comorile arhitecturale”?

Sunt mici detalii arhitecturale care vorbesc de alte vremuri, altă estetică și dau farmec unei case, unui cartier, unui oraș. Nu sunt neapărat monumente istorice. Pratic, va trebui să cauți – și să găsești! – uși, portaluri, ferestre, bovindouri, ancadramente, decorațiuni și multe altele. 


Și dacă n-am cunoștințe de arhitectură? O_O

Nu-ți sunt necesare; te ajutăm noi cu un *kit de vânătoare*: hartă, indicii, dicționar de termeni necunoscuți, etc), dar e bine să ai:

- un coechipier ( poate să îți fie iubit, prieten, verișor de-al treilea - nu întrebăm decât numele echipei)

- un aparat foto/un smartphone

- niște atenție

- niște spirit de observație

- niște spirit de aventură

- încălțări comode

- haine groase (pentru că încă e februarie)


Scopul Vânătorii arhitecturale?

În general, obiectivele vânătorii arhitecturale e să te facă să fii turist în orașul tău, să descoperi o zonă relativ necunoscută din București, să te familiarizeze cu 2-3 termeni arhitecturali (e ca și cum ai învăța "Salut" și "Ce mai faci?" într-o limbă străină :D ).

Și să te simți bine, căci e o activitate distractivă! (O zicem noi, dar o zic mai ales cei care au participat la Vânători arhitecturale.)

Cum anume se desfășoară?

După ce te-ai înscris și după ce ai primit mailul cu detalii (vine cu o zi sau două înainte de eveniment, uneori ajunge în spam, dar ajunge):

1. Ne întâlnim la locul transmis în mail

2. Povestim cum se desfășoară totul

3. Dăm fiecărei echipe un kit de vânător

4. Aveți 5 minute pentru a vă face o strategie

5. Dăm startul și stați maximum 2 ore pe teren.

6. Pe masură ce găsiți comori, faceți o fotografie fiecăreia.

7. Ne reîntâlnim și discutăm despre comori.




Cât costă?

99 de lei/echipă


Ok. Cum particip?

Te înscrii prin eventbook.ro. 


Există o limită de vârstă?

Nu.


Pot să vină și copii?

La ediția asta, nu. 



La cât?

Distracția începe la 11.00, pe teren vei avea 2 ore, dar cu totul se termină la 14.30 - pentru că avem și jurizare de făcut.  

 

Ce se întâmplă după înscriere?

Primești un mail cu detalii. 

Apoi, cu o zi înainte de eveniment, mai primești un mail, care conține, printre altele, locul întâlnirii și al startului și cum procedăm după ce terminăm de vânat toate comorile. 

 

Ce se întâmplă după ce ne întoarcem de pe teren?

Verificăm comorile arhitecturale – ce ați găsit, dacă ați găsit. Detalii primiți în mailul de înscriere.

 

Facem Vânători de comori arhitecturale în București (și alte orașe) din 2011. Detalii poți găși pe pe www.vânătoarea-arhitecturală.ro

Vânătoare de comori arhitecturale în 2 (zona Lascăr Catargiu)

we also recommend

Aurul Toamnei DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Aurul Toamnei

DVD - One World Romania
Bucuresti, Bucuresti

Here Be Dragons  | Aici sunt dragoni DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Here Be Dragons | Aici sunt dragoni

DVD - One World Romania
Bucuresti, Bucuresti

Curs Masajul Thai cu ulei
01 august 2020, 10:00 – 19:00 (pauza 14:00 – 15:00)
Curs Masajul Thai cu ulei


Centrul BioFocus

Academia de Teatru „Șapte” - Curs online de teatru
Curs online de 7 săptămâni
Academia de Teatru „Șapte” - Curs online de teatru


Online