Ateliere de scriere creativă cu Svetlana Cârstean

Ateliere de scris și dezbatere
volume_up Română
Ateliere de scriere creativă cu Svetlana Cârstean Ateliere de scris și dezbatere

Ateliere de scriere creativă cu Svetlana Cârstean

Ateliere de scris și dezbatere

Cum scriem în relație cu ceea ce citim și privim? Cum putem aduce o experiență vizuală la intersecția cu literatura? Poeta Svetlana Cârstean deschide un spațiu de explorare prin trei ateliere de scris și dezbatere, în care arta devine pretext pentru conversații, dar și materie pentru text. 

Întâlnirile au loc într-un spațiu care are, la rândul său, multe povești de dezvăluit: Muzeul de Artă Vasile Grigore. Ascuns în intimitatea unei case din centrul Bucureștiului, muzeul adăpostește peste 500 de opere de artă semnate de artiști precum Baba, Petrașcu, Steriadi, Pallady, Tonitza sau Lena Constante, alături de obiecte personale care au aparținut pictorului și colecționarului Vasile Grigore. Printre acestea se află și biblioteca sa, cu volume de ficțiune, teorie estetică și literatură francofonă.

În dialog cu acest univers, cele trei ateliere propun explorarea relațiilor dintre text și imagine, dintre experiența personală și memoria culturală. Ne vom opri asupra detaliilor, vom căuta poveștile din spatele imaginilor și vom explora felul în care un obiect sau o amintire pot deschide drumuri către propriile texte.

 

Calendarul atelierelor:

  • miercuri, 2 decembrie, ora 18:30
  • miercuri, 9 decembrie, ora 18:30
  • miercuri, 16 decembrie, ora 18:30

Durata: 2 ore și 30 de minute / atelier
Public: adulți

Participarea se face pe bază de înscriere și achitarea unei taxe de 150 lei, care include accesul la toate cele trei ateliere și biletele de intrare la muzeu

 

***

Svetlana Cârstean este poetă, traducătoare, manager cultural. A publicat volumele Floarea de menghină (Cartea Românească, 2008), Gravitație (Trei, 2015), Trado (Albert Bonnier și Rámus, 2016), scris împreună cu poeta suedeză Athena Farrokhzad, și Sînt alta (Editura Nemira, 2021). În anul 2025 a publicat la editura Nemira Restul și Arteziana, primele două volume dintr-o trilogie ”organică și personală a acelor teme vitale care te readuc în lume”

Volumul Floarea de menghină a fost recompensat cu Premiul pentru Debut în Poezie al Uniunii Scriitorilor, Premiul pentru Debut al revistei România literară, Premiul Național de Poezie ”Mihai Eminescu” și Premiul Radio România Cultural pentru Poezie. Pentru Restul și Arteziana, Svetlana Cârstean a primit Premiul pentru Poezie Radio România Cultural, pentru anul 2025, precum și Premiul Observator Cultural „Andrei Bodiu” și Premiul Observator Cultural Universitas. 

Textele sale au fost traduse  în spaniolă, engleză, franceză, italiană, germană, suedeză, norvegiană, daneză, cehă, catalană, slovenă, croată, poloneză, ebraică. Floarea de menghină a apărut în Suedia la editura Rámus, în 2013, în traducerea poetei suedeze Athena Farrokhzad. Trado a fost publicat în România, Polonia, Norvegia, Danemarca, Spania și Argentina. Traducerea italiană este în pregătire.

Sînt alta a fost lansat, în 2023, în varianta spaniolă Soy otra, la editura Visor Libros. 

Coordonează colecția de poezie Vorpal, la editura Nemira.

A inițiat seria de ateliere de citit și scris Incubatorul de lectură, alături de scriitoarea Ana Maria Sandu. A pus în practică metoda dezvoltată în cadrul acestor ateliere atît în lucrul cu copii și adolescenți, cît și cu adulții, inclusiv în formula intersecțională de ateliere de literatură și psihanaliză. A creat Intersecțiile de miercuri, dialogurile care au adus în fața publicului din 2015 pînă în 2023 cele mai importante voci ale lumii culturale românești. În vara lui 2026, Intersecțiile s-au mutat în cadrul expoziției Transilvania | Extravaganza, cea mai amplă expoziție retrospectivă dedicată pictorului Ștefan Câlția, organizată la Sibiu.

location_on Locație
calendar_month Data
payments Preț
bookmark Comandă
location_on Locație
calendar_month Data
18:30 - Miercuri, 02 Decembrie 2026
Română
location_on Locație
calendar_month Data
18:30 - Miercuri, 09 Decembrie 2026
Română
location_on Locație
calendar_month Data
18:30 - Miercuri, 16 Decembrie 2026
Română

Fii la Curent cu Evenimentele Tale Favorite

Abonează-te

Îți recomandăm


Sahia Vintage V – efemere DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Sahia Vintage V – efemere
location_on DVD - One World Romania
Despre lumea în care murim. Ce mai rămâne omenesc în urma inteligenței artificiale Conferință susținută de Mihnea Măruță, urmată de un dialog cu Gabriel Liiceanu
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 17 mai, ora 12:30
Despre lumea în care murim. Ce mai rămâne omenesc în urma inteligenței artificiale
location_on Online
MASTERCLASSES TOUR | PLOIEȘTI
17 Noiembrie 2026
MASTERCLASSES TOUR | PLOIEȘTI
location_on Sala Olimpia
Search Evolution Summit - Bilet Conferința Principală 2027 Prima conferință SEO din Transilvania
September 2027
Search Evolution Summit - Bilet Conferința Principală 2027
location_on TBA (Cluj-Napoca)