Refericirea, ediția a III-a

Refericirea, ediția a III-a

Refericirea, ediția a III-a

💛 Un eveniment pentru suflet, minte și echilibru.

În fiecare zi, jonglăm între responsabilități, deadline-uri și griji. Încercăm să fim părinți buni, parteneri dedicați, colegi implicați și, undeva pe acest drum al misiunilor de îndeplinit, uităm de noi.

📌 Când a fost ultima oară când ai făcut ceva doar pentru tine? Nu pentru job, nu pentru familie, nu pentru lista nesfârșită de „trebuie”. Când te-ai oprit din goana zilnică, ți-ai tras sufletul și ai făcut, cu adevărat, ce aveai nevoie?

Trăim într-o lume care ne învață să bifăm cât mai multe roluri, dar mai puțin să ne ascultăm. Ne setăm obiective pentru carieră, pentru familie, pentru sănătate, dar uităm să ne întrebăm: „Eu sunt bine?” Și chiar dacă răspunsul e „nu chiar…”, nu avem timp să stăm să-l ascultăm.

📅 La Refericirea 2025, te invităm să iei o pauză. O pauză care nu înseamnă „stop”, ci „restart”. Nu e un moft, ci o necesitate. O zi în care îți oferim perspective noi, soluții concrete și inspirație pentru a trăi mai conștient, mai echilibrat și mai aproape de tine.

Este despre a-ți face loc în propria viață, despre a învăța să ai grijă de tine fără vinovăție, despre a construi relații mai sănătoase, a înțelege mai bine ce îți face bine și ce îți consumă inutil energia.

Nu e despre perfecțiune, ci despre a trăi mai autentic, mai prezent și mai împăcat cu tine însăți.

🎤 Speakeri inspiraționali:
Iulia Barca – Psihoterapeut CBT, Compassionate Inquiry
Dr. Florin Ioan Bălănică – Specialist în psihonutriție
Andra Pintican – Expert HR
✅ … și alți invitați surpriză!

💫 Ce te așteaptă la Refericirea 2025?
✔️ Paneluri interactive și sfaturi practice
✔️ Momente de inspirație și introspecție
✔️ Activări surpriză de la sponsori
✔️ O atmosferă caldă, relaxată, unde poți fi tu

📍 Locurile sunt limitate! Rezervă-ți acum biletul și oferă-ți o zi doar pentru tine. 🎟️

Location
Date
Price
Order
Location
Date
10:30-16:00 - Sâmbătă, 12 Aprilie 2025
Order

75 lei

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

we also recommend


Anatomia Unei Plecari DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Anatomia Unei Plecari
DVD - One World Romania
Videocratie DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Videocratie
DVD - One World Romania
Nostalgia: Povestea unei emoții periculoase Conferință susținută de Agnes Arnold-Forster, urmată de un dialog cu Alexandra Furnea
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 10 mai, ora 11:00
Nostalgia: Povestea unei emoții periculoase
Online