Pacea în mijlocul furtunii

Un dialog între tradiția creștină și înțelepciunea orientală despre cum să înfruntăm anxietatea și incertitudinea
Pacea în mijlocul furtunii Un dialog între tradiția creștină și înțelepciunea orientală despre cum să înfruntăm anxietatea și incertitudinea

Pacea în mijlocul furtunii

Un dialog între tradiția creștină și înțelepciunea orientală despre cum să înfruntăm anxietatea și incertitudinea

Brother John Martin Sahajananda este un călugăr benedictin camaldul, originar din India, care trăiește într-un mic ermitaj din apropierea așezământului creștin din Shantivanam, în sudul Indiei – loc fondat de calugărul Henri Le Saux, preotul Jules Monchanin și mai târziu continuat de Bede Griffiths.

Moștenind această tradiție de dialog și deschidere, a ales și el să-și dedice viața întâlnirii dintre culturi și religii, în special între creștinism și hinduism. Prin experiența și formarea sa, propune o lectură unică a mesajului lui Iisus, care nu separă, ci apropie oamenii dincolo de granițele confesionale.

Mesajul său este simplu și universal: iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele. Fratele John se definește mai degrabă ca un căutător decât ca un „credincios” în sens tradițional. Această poziționare îi permite să transmită o perspectivă luminoasă, optimistă și responsabilizantă: o invitație adresată fiecăruia dintre noi de a-și asuma propria viață interioară și de a descoperi „Dumnezeul dinlăuntrul său”.

Este autorul mai multor cărți și articole. Calatorește și tine conferințe în numeroase țări. Prin scrisul și vorbele sale, Brother John ne îndeamnă să explorăm profunzimile umane și divine, fără teamă, fără etichete, fără excluziune.

Conferința se ține în engleză, cu traducere consecutivă în română.

Public va putea adresa întrebări în partea a doua a evenimentului.

Al momento, non abbiamo spettacoli futuri programmati.

Rimani aggiornato sui tuoi eventi preferiti

Iscriviti

ti consigliamo anche


Aurul Toamnei DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Aurul Toamnei
location_on DVD - One World Romania
Testimonial DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Testimonial
location_on DVD - One World Romania
Ai Weiwei: Fără regrete DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Ai Weiwei: Fără regrete
location_on DVD - One World Romania
Workshop: Playing with movement cu Ioana Marchidan
24, 25, 26, 27 August în intervalul 19:00 - 21:00, WORKSHOP
Workshop: Playing with movement
location_on LINOTIP – Centru Independent Coregrafic
Brave New World 2.0: Tehnologie, Putere și Soarta Democrației Conferință susținută de Corneliu Bjola, urmată de un dialog cu Magda Grădinaru
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 16 mai, ora 18:30
Brave New World 2.0: Tehnologie, Putere și Soarta Democrației
location_on Online
Hai cu pluta!
17-18 octombrie 2026
Hai cu pluta!
location_on AGORA - Centru de Evenimente