Maja Lunde, Jonathan Coe și traducătorii lor la București, în dialog cu Alina Purcaru

Maja Lunde, Jonathan Coe și traducătorii lor la București, în dialog cu Alina Purcaru

Maja Lunde, Jonathan Coe și traducătorii lor la București, în dialog cu Alina Purcaru

Editurile Humanitas Fiction și Polirom vă invită luni, 28 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o întâlnire cu Maja Lunde, una dintre cele mai apreciate scriitoare norvegiene contemporane, și Jonathan Coe, unul dintre cei mai importanți scriitori britanici ai generației sale.

Maja Lunde și Jonathan Coe, alături de traducătorii lor, Ivona Berceanu și Radu Paraschivescu, vor intra în dialog cu scriitoarea și criticul literar Alina Purcaru. Discuția va continua temele întâlnirilor de la NOD Festival și se va concentra asupra literaturii contemporane și a celor mai recente romane ale scriitorilor apărute în limba română: Stop-cadru (Humanitas Fiction, 2026) și Martorul inocenței mele (Polirom, 2025).

În deschidere, vor vorbi Denisa Comănescu, directorul Editurii Humanitas Fiction, și Dan Croitoru, director editorial al Editurii Polirom.

Accesul este gratuit, în baza unei rezervări prin Eventbook. Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe. Traducere consecutivă din engleză de Claudia Davidson-Novosivschei.

 

Maja Lunde este una dintre cele mai importante voci ale literaturii norvegiene actuale, ale cărei cărți s-au vândut în lume în peste patru milioane de exemplare. S-a născut în 1975 și a crescut la Oslo, unde locuiește și în prezent cu soțul ei și cei trei copii. A studiat la Universitatea din Oslo mai întâi literatura și psihologia, apoi și-a luat masteratul în media și comunicare, cu specializare în istoria filmului. Din 2009 s-a dedicat exclusiv scrisului, concentrându-se pe scenarii de film și pentru televiziunea norvegiană, care s-au bucurat de succes.

Din 2012 până în prezent i-au apărut peste zece cărți pentru copii și adolescenți traduse în numeroase limbi. Primul său roman pentru adulți, Istoria albinelor (Bienes historie, 2015; Humanitas Fiction, 2019), bestseller internațional, tradus în peste patruzeci de limbi, face parte dintr-o tetralogie dedicată transformărilor profunde ale planetei sub acțiunea distrugătoare a oamenilor, alături de Istoria apelor (Blå, 2017; Humanitas Fiction, 2020), Ultimii cai din stepă (Przewalskis hest; Humanitas Fiction, 2022) și Visând la un copac (Drømmen om et tre, 2022; Humanitas Fiction, 2024. Cartea pentru copii Sora zăpezii (Snøsøsteren, 2018) a fost ecranizată, sub același titlu, pentru Netflix în 2024. În 2023 apare romanul Stop-cadru (Lukkertid; Humanitas Fiction, 2026), de asemenea bestseller internațional, care, în 2025, s-a aflat pentru săptămâni întregi în topul celor mai vândute cărți din Der Spiegel.

 

Jonathan Coe (născut în 1961, la Birmingham) a studiat la Trinity College, Cambridge. A fost profesor la University of Warwick, unde a obţinut şi titlul de doctor în literatură engleză. Primele sale romane – Femeia întâmplătoare (1987), Un strop de dragoste (1989) şi Piticii morţii (1990; Polirom, 2006) – îl impun ca o nouă voce a literaturii britanice contemporane, caracterizată printr-un umor specific, prin preocuparea pentru problemele sociale şi printr-o accentuată tonalitate sarcastică, temperată de un umanism subtil.

Romanul Ce hăcuială! (1994; Polirom, 2008, 2023) obţine John Llewellyn Rhys Prize în Anglia şi Prix du Meilleur Livre Étranger în Franţa, iar Casa somnului (1997; Polirom, 2001, 2015), considerat capodopera sa, este recompensat cu Writers’ Guild of Great Britain Award şi Prix Médicis Étranger. Ulterior, autorului britanic i se decernează Bollinger Everyman Wodehouse Prize pentru romanul Clubul putregaiurilor (2001; Polirom, 2004, 2012). La Editura Polirom au mai apărut romanele Cercul închis (2006, 2022), Ploaia înainte să cadă (2009, 2022), Înspăimântătoarea viaţă personală a lui Maxwell Sim (2011), Expo ’58 (2014), Numărul 11 sau Mărturii despre nebunie (2019), Middle England (2021), Domnul Wilder şi cu mine (2022, 2024) şi cartea pentru copii Oglinda dorinţelor (2020). Multe dintre romanele sale au fost adaptate pentru marele ecran.

location_on местоположение
calendar_month дата
payments цена
bookmark поръчка
location_on местоположение
calendar_month дата
19:00 - Понеделник, 28 Септември 2026
bookmark поръчка
0 леи

Бъдете в крак с любимите си събития

Абонирай се

също препоръчваме


Here Be Dragons  | Aici sunt dragoni DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Here Be Dragons | Aici sunt dragoni
location_on DVD - One World Romania
Inteligența artificială. Ce este, ce poate face și ce înseamnă pentru noi? Conferință susținută de Manfred Spitzer, urmată de un dialog cu Cătălin Ștefănescu
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 16 mai, ora 12:30
Inteligența artificială. Ce este, ce poate face și ce înseamnă pentru noi?
location_on Online
Women in Charge Charity Talk
10:00 - Неделя, 13 Септември
Women in Charge Charity Talk
location_on Evenimento5
ELITE BRIDE FEST – EDIȚIA A II-A 20–22 noiembrie 2026 • Sala ROMSILVA • București
20-22 Noiembrie 2026
ELITE BRIDE FEST – EDIȚIA A II-A
location_on Sala Romsilva
MASTERCLASSES TOUR | CRAIOVA
19 Noiembrie 2026
MASTERCLASSES TOUR | CRAIOVA
location_on TBA (Craiova)