Maja Lunde – Istoria albinelor

Maja Lunde – Istoria albinelor

Maja Lunde – Istoria albinelor

Editura Humanitas Fiction vă invită la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) miercuri, 17 aprilie, ora 19.00, la lansarea romanului Istoria albinelor de Maja Lunde, marea revelație a literaturii norvegiene, recent apărut în traducerea Sandei Tomescu Baciu, colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu. Neliniștitoare, revelatoare, emoționantă și scrisă cu o măiestrie aparte, Istoria albinelor unește în mod surprinzător trei voci distincte din trei epoci diferite într-un roman provocator despre supraviețuirea speciei umane. Relațiile cele mai puternice și în mod paradoxal cele mai fragile, cele dintre părinți și copii, sunt puse în echilibru cu aceea asupra căreia rareori reflectăm – relația dintre om și natură.

Vor vorbi despre carte Tania Radu, critic literar, Mirela Nagâț, jurnalist cultural, Cristian Lascu, speolog român, membru fondator al proiectului Parcul Național Văcărești și Cristian Pătrășconiu, scriitor și jurnalist literar. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

La sfârșitul evenimentului publicul este invitat să participe la o degustare de produse din miere oferită de Aurum Noble Honey.

Romanul este recomandat de National Geographic România și Radio Guerrilla.

Accesul la eveniment este gratuit în baza unei rezervări print eventbook.

En ce moment, nous n'avons aucune représentation future programmée.

Restez à Jour avec Vos Événements Préférés

S'abonner

nous vous recommandons


Scoala Noastra DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Scoala Noastra
DVD - One World Romania
Pachet 5 filme smART HOUSE films from Bad Unicorn
valabil 3 luni
Pachet 5 filme
Online
Search Evolution Summit - Main Conference Pass La première conférence SEO de Transylvanie
3 September 2026
Search Evolution Summit - Main Conference Pass
TBA (Cluj-Napoca)
Brave New World 2.0: Tehnologie, Putere și Soarta Democrației Conferință susținută de Corneliu Bjola, urmată de un dialog cu Magda Grădinaru
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 16 mai, ora 18:30
Brave New World 2.0: Tehnologie, Putere și Soarta Democrației
Online