Romanul „Eu te-am făcut, eu te omor” de Iv cel Naiv adus în realitate

— lansare și spectacol - lectură augmentat sensorial
Romanul „Eu te-am făcut, eu te omor” de Iv cel Naiv adus în realitate —  lansare și spectacol - lectură augmentat sensorial

Romanul „Eu te-am făcut, eu te omor” de Iv cel Naiv adus în realitate

— lansare și spectacol - lectură augmentat sensorial

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 17.30, Editura Humanitas și Citit În, laborator artistic interdisciplinar de studiu al conceptului imersiv, transformă Librăria Humanitas de la Cișmigiu într-un spațiu în care romanul „Eu te-am făcut, eu te omor” de Iv cel Naiv își va desfășura firul narativ și experiența distopică. Ne vom afla, pentru o oră și jumătate, la un pas de realitate, în Arret, în mijlocul unui război între generații.

Introducere de Lidia Bodea, director Editura Humanitas

Spectacol-lectură cu Adrian Ciglenean, Alica Preda, Mara Țibuleac, Valentina Chiriță, Mihai Dulea

Cu participarea extraordinară a lui Florin Piersic Jr.

După ce ne-a fermecat cu poezia lui, Iv cel Naiv s-a hotărât să ne umple sufletele cu frumusețea gândurilor sale fără de rimă. Cel de-al doilea roman al lui este o poveste naivă care te va atinge mai mult decât crezi, despre un război în care probabil că lupți deja, fără să vrei sau, poate, cu bună știință.

Eu te-am făcut, eu te omor spune povestea locuitorilor unui orășel în care focul mocnit al conflictului dintre tineri și bătrâni prinde o asemenea putere, încât ajunge să ardă cu flacără, transformându-se într-un adevărat război.

Conflictul dintre generații există și a existat dintotdeauna, sfâșiind cu indiferență ceea ce doar iubirea poate coase la loc. Și doar naivitatea poate cotrobăi prin tragicele sertare ale unui măcel până găsește ceva amuzant. Doar imaginația curioasă și inocentă a unui naiv îți poate scoate războiul din suflet și din minte, proiectându-l pe ecranul fantasticului, în speranța că, astfel, oroarea conflictului dintre generații te va trezi înainte de a fi prea târziu.

Ai în față un roman de război naiv scris pe mai multe voci, pentru că doar ascultând-o cu atenție pe fiecare vei putea distinge și înțelege cât mai mult din cele 360 de grade ale adevărului.

Citindu-l, cea mai mare provocare va fi să nu te așezi în nici una dintre tabere, indiferent dacă te consideri tânăr sau bătrân. Dacă poți.

Găsiți romanul în librării și online. Și pe #Libhumanitas aici: https://www.libhumanitas.ro/eu-te-am-facut-eu-te-omor-iv-cel-naiv-hu003402-1.html

 

En ce moment, nous n'avons aucune représentation future programmée.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

nous vous recommandons


Sahia Vintage III: copii DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Sahia Vintage III: copii
DVD - One World Romania
Workshop: Uncommon Dances cu Mariana Gavriciuc
16, 17, 18, 19 Februarie în intervalul 19:00 - 21:00, WORKSHOP
Workshop: Uncommon Dances cu Mariana Gavriciuc
LINOTIP – Centru Independent Coregrafic
Puterea limbajului: Cum ne transformă mintea multilingvismul Conferință susținută de Viorica Marian, urmată de un dialog cu Cătălin Ștefănescu
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 11 mai, ora 16:00
Puterea limbajului: Cum ne transformă mintea multilingvismul
Online
DANCE WORLD CUP SLOVAKIA - VISITORS TICKET
21 FEBRUARY 2026
DANCE WORLD CUP SLOVAKIA - VISITORS TICKET
Športová Hala
Luceafărul Producție Mario Dance Atelier
20:00 - Samedi, 10 January
Luceafărul
Teatrul Regina Maria