Origini. Povestea științifică a creației de Jim Baggott – lansare și dezbatere

Versiunea conform științei moderne, de la big bang la conștiința umană
Origini. Povestea științifică a creației de Jim Baggott – lansare și dezbatere Versiunea conform științei moderne, de la big bang la conștiința umană

Origini. Povestea științifică a creației de Jim Baggott – lansare și dezbatere

Versiunea conform științei moderne, de la big bang la conștiința umană

Nu există o versiune „autorizată” sau „oficială” a poveștii științifice a creației, dar dacă ar exista, ea ar semănă cu cartea Origini. Povestea științifică a creației de Jim Baggott. Volumul, care ne poartă de la big bang la apariția conștiinței umane, a fost publicat recent în colecția de știință a Editurii Humanitas și va fi lansat luni, 26 noiembrie, la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu.

Ne oprim asupra a trei dintre domeniile importante ale științei din care provin rezultatele cercetărilor discutate în cartea lui Jim Baggott, într-o dezbatere la care vor participa Dr. Florina Raicu (genetician și antropolog, Asistent Universitar Catedra de Genetică Medicală, Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila", Cercetător Științific la Institutul de Antropologie al Academiei Române), Prof. Dr. habil. Mihai Emilian Popa (paleontolog, Universitatea din București, Facultatea de Geologie și Geofizică) și Dr. Octavian Micu (fizician, Cercetător Științific Gradul I la Institutul de Științe Spațiale, Măgurele). Moderatorul acestei întâlniri va fi Vlad Zografi, coordonatorul colecției de știintă a Editurii Humanitas.

Publicată inițial la Oxford University Press, cartea a fost tradusă în limba română de Tudor Avram.

„Există numeroase versiuni ale poveștii creației. Cartea de față prezintă versiunea conformă cu știința modernă. Ea e rezultatul unui efort care a implicat (și continuă să implice) mii de oameni de știință, care pun laolaltă piesele unui imens puzzle, lansând mereu speculații și ipoteze, testând, dezbătând și revizuind. Acești oameni de știință se străduiesc să se asigure că piesele puzzle-ului sunt fiecare în parte coerente și consistente. Dar pentru ca povestea să fie unitară și inteligibilă, piesele trebuie să se și potrivească între ele, de la scara mare a universului la Homo sapiens, la cele mai mici microorganisme și la particulele elementare din care e alcătuită întreaga substanță materială. E o constrângere puternică.“ – Jim Baggott

Universul nostru a apărut cu aproape 14 miliarde de ani în urmă; forțele fundamentale s-au separat, s-au format atomi, galaxii și stele, iar Soarele și planetele din sistemul nostru solar s-au condensat dintr-un nor de reziduuri nucleare. În oceanele Pământului a apărut viața, care, în ciuda câtorva extincții catastrofale, a devenit tot mai complexă și mai diversă. Printre numeroasele ființe care au evoluat, o specie de maimuțe a început să-și pună întrebări legate de lumea din jurul ei.

Care este natura lumii materiale? Cum funcționează ea? Ce e universul și cum s-a format? Ce e viața? De unde venim și cum am evoluat? Cum și de ce gândim? Ce înseamnă să fii om? Cum ajungem să cunoaștem? Aceste întrebări și multe altele care decurg logic din ele sunt marile întrebări ale existenței umane. Ele sunt întrebările pe care ni le-am pus de când am început să gândim rațional.

Jim Baggott a fost distins cu Medalia Marlow a Societății Regale de Chimie și cu Premiul Glaxo al Asociației Britanice a Autorilor de Știință și va fi unul dintre invitații seriei de conferințe „Despre lumea în care trăim“, organizată de Fundația Humanitas Aqua Forte între 23 și 27 februarie 2019 la Ateneul Român. Origini. Povestea științifică a creației este la al doilea volum al său publicat în colecția de știință a Editurii Humanitas, după Higgs. Inventarea și descoperirea „Particulei lui Dumnezeu“.

În colecția de știință au mai fost publicate recent volumele Matematica zeilor și algoritmii oamenilor de Paolo Zellini, în traducerea lui Liviu Ornea, și Cunoașterea. Cum poate fi reclădită civilizația după un cataclism de Lewis Dartnell, în traducerea Iuliei Arsintescu.

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

we also recommend