„Noaptea nu uită”, Silvia Dumitru: Lansare de carte și sesiune de autografe

„Noaptea nu uită”, Silvia Dumitru: Lansare de carte și sesiune de autografe

„Noaptea nu uită”, Silvia Dumitru: Lansare de carte și sesiune de autografe

𝐄𝐝𝐢𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐇𝐮𝐦𝐚𝐧𝐢𝐭𝐚𝐬 vă invită 𝐯𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟖 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞, de la ora 𝟏𝟗.𝟎𝟎, la 𝐥𝐢𝐛𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐚 𝐇𝐮𝐦𝐚𝐧𝐢𝐭𝐚𝐬 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐂𝐢𝐬̦𝐦𝐢𝐠𝐢𝐮, la lansarea romanului „𝐍𝐨𝐚𝐩𝐭𝐞𝐚 𝐧𝐮 𝐮𝐢𝐭𝐚̆”, de 𝐒𝐢𝐥𝐯𝐢𝐚 𝐃𝐮𝐦𝐢𝐭𝐫𝐮, cel mai recent titlu din colecția Scriitori Români Contemporani. La discuție vor mai participa scriitorul 𝐁𝐨𝐠𝐝𝐚𝐧 𝐑𝐚̆𝐢𝐥𝐞𝐚𝐧𝐮 și jurnalista culturală 𝐍𝐨𝐧𝐚 𝐑𝐚𝐩𝐨𝐭𝐚𝐧. Seara va include și o sesiune de autografe.
***

„𝐍𝐨𝐚𝐩𝐭𝐞𝐚 𝐧𝐮 𝐮𝐢𝐭𝐚̆”: O poveste despre evadare și trezire. O înaintare într-un labirint cleios, printre meandrele unei copilării cu escapade inițiatice în cimitirul satului și stratageme ingenioase de evitare a vestiarului școlii, printre primele experiențe erotice și ceața tânjirii după mângâiere. Între anvergura nimicitoare a unei mame abrutizante și spectrul suav al unui tată strivit de această stihie. Dintr-un Crângași cu moravuri provinciale și cartofi prăjiți în mult ulei, în care fericirea conjugală se confundă cu sfânta naturalețe, Tina încearcă să evadeze într-o lume posh, cu playlisturi, branduri și băuturi sofisticate – visul unei vieți bune, care să nu însemne o continuă zbatere în mizerie și grobianism. În drumul spre sine, se supune și se răzvrătește împotriva mitului că iubirea se măsoară în suferință. Deprinde, mai cu seamă, cum să-și ia în primire propriul trup, care pare să aibă o viață a sa, desprinsă de sine. Toate ipostazele descentrate ale Tinei se suprapun într-o imagine clară, într-un happy-end neconvențional, din care rezultă – cum altfel? – că suferința poate fi izbăvitoare.

***

𝐒𝐢𝐥𝐯𝐢𝐚 𝐃𝐮𝐦𝐢𝐭𝐫𝐮 (n. 1989) este redactor, jurnalist, analist, copywriter și scenarist. Elevă a scriitorului Constantin Stan, sub îndrumarea căruia a fost admisă cu bursă la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, în cadrul Universității din București. Cursantă a Atelierului de scriere creativă susținut de poetul Florin Iaru (2020). Scrieri publicate (din 2011 până în prezent) în Academia Cațavencu, Kamikaze, Think Outside the Box, PLM, The Chronicle, Museum of Intimacy, Decât o Revistă. Fostă bloggeriță și semimaratonistă. Pasionată de rock-n-roll, călătorii, Asia și Harry Potter. Scrie despre tot ce mișcă – moartea bunicilor, nunți la cort pe străzile din Crângașiul anilor ’90, secondhanduri și dive de Dorobanți, festivaluri de muzică, propria operație pe cord deschis, artă, spitale și parfumuri, când tot ce voia era doar să scrie o carte. În prezent, lucrează ca freelancer în creație, branding și comunicare. Mai presus de toate, este foarte ocupată să fie o mamă suficient de bună pentru fetița ei.

Cartea este disponibilă în librării și online, și pe Libhumanitas.

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe