Icoane cu hărţi în sud-estul european: conexiuni între cartografie, hagiografie şi identitate în secolele XVII -XVIII

Icoane cu hărţi în sud-estul european: conexiuni între cartografie, hagiografie şi identitate în secolele XVII -XVIII

Icoane cu hărţi în sud-estul european: conexiuni între cartografie, hagiografie şi identitate în secolele XVII -XVIII

Cercetător doctor Elisabeta Negrău – Icoane cu hărţi în sud-estul european: conexiuni între cartografie, hagiografie şi identitate în secolele XVII -XVIII

La sfârșitul secolului al XVI-lea și pe parcursul secolului al XVII-lea, atât evoluția peisajului ca gen artistic autonom în Occident, cât și dezvoltarea cartografiei au generat influențe în cultura vizuală a Europei de Sud-Est, inclusiv în arta sacră. În cadrul conferinței vor fi prezentate icoane grecești datând din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, care încorporează hărți sau conţin reprezentări topografice ale unor situri geografice identificabile, integrate în iconografiile sacre.

Elisabeta Negrău este cercetător doctor la Institutul de Istoria Artei „George Oprescu” al Academiei Române, Bucureşti, în cadrul secţiei de Artă şi Arhitectură Medievală și este specializată în artă bizantină şi postbizantină.

Conferința face parte din seria de evenimente organizate cu ocazia aniversării a 20 de ani de la deschiderea Muzeului Hărților.

Accesul este gratuit și se face pe bază de înscriere.

В момента нямаме планирани бъдещи представления.

Бъдете в крак с любимите си събития

Абонирай се

също препоръчваме


Tot Ceea Ce Sclipeste DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Tot Ceea Ce Sclipeste
location_on DVD - One World Romania
MASTERCLASSES TOUR | PLOIEȘTI
17 Noiembrie 2026
MASTERCLASSES TOUR | PLOIEȘTI
location_on Ploiești
Szívállapot iFeszt Erdély
09:00 - Събота, 21 Ноември
Szívállapot
location_on Univers (T) Hotel, Amfiteatrul Terra
Degustare de ciocolata bean-to-bar
29.11.2026, în intervalul 14:00-16:00
Degustare de ciocolata bean-to-bar
location_on Artisan Coffee Place