Radicalizarea spațiului românesc înainte de Al Doilea Război Mondial

Festivalul de Film și Istorii Râșnov #15
Radicalizarea spațiului românesc înainte de Al Doilea Război Mondial Festivalul de Film și Istorii Râșnov #15

Radicalizarea spațiului românesc înainte de Al Doilea Război Mondial

Festivalul de Film și Istorii Râșnov #15

Invitați

Adrian Cioroianu (istoric, diplomat)

Nicolae Pepene (istoric)

în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie Brașov

Pentru mulți români perioada interbelică pare a fi cea mai bună din istoria țării dar în același timp istoricii demonstrează mereu că este și perioadă în care extremele politice românești prosperă, de la extrema stângă scoasă în afara legii în 1924 până la extrema dreaptă care, din păcate, a avut o istorie mai lungă și mai spectaculoasă.

Trebuie spus că în anii ’30 România încă era un stat tânăr însă în același timp să nu uităm că între 1933 și 1940 în România au fost asasinați trei prim miniștri. Toate aceste asasinate au rădăcinile chiar în anii care au urmat încheierii Primului Război Mondial.

În anul 1938 avem pe de o parte vârful dezvoltării economice pentru România dar pe de altă parte și începutul autoritarismului o dată cu noua Constituție a lui Carol al II-lea. Deci o perioadă a contrastelor în care societatea românească este supusă în mod evident presiunilor dinspre extremele politice.

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

Subscribe

we also recommend


Fortareata DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Fortareata
DVD - One World Romania
Videocratie DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Videocratie
DVD - One World Romania
Ai Weiwei: Fără regrete DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Ai Weiwei: Fără regrete
DVD - One World Romania
DANCE WORLD CUP SLOVAKIA - VISITORS TICKET
21 FEBRUARY 2026
DANCE WORLD CUP SLOVAKIA - VISITORS TICKET
Športová Hala
Certificat degustare ciocolata Nivel 1 si Nivel 2
29.01.2026-01.02.2026 de la ora 10:00 pana la 18:00
Certificat degustare ciocolata Nivel 1 si Nivel 2
Artisan HUB