fbpixel

FESTIVALUL CĂSUȚA PITICILOR (ediția a 12-a)

FESTIVALUL CĂSUȚA PITICILOR (ediția a 12-a)

FESTIVALUL CĂSUȚA PITICILOR (ediția a 12-a)

Hocus-pocus... Festivalus!

Cel mai îndrăgit festival cultural pentru pitici mici și mari, de la 6 luni la 14 ani, are loc și anul acesta, între 13 și 14 mai, la Institutul Francez din România la Timișoara!

Cultura în familie! Vor fi 2 zile magice de festival cu  activități culturale și artistice inedite, organizate în colaborare cu instituțiile de cultură și educație  din Timisoara:

  • Spectacol de OPERĂ pentru copii 
  • Spectacol de TEATRU de PĂPUȘI
  • Spectacol de TEATRU MUZICAL
  • ateliere de magie și jonglerie,
  • ateliere muzicale
  • ateliere de lectură, artă, știință, robotică 
  • ateliere creative de desen și pictură 
  • ateliere pentru bebeluși și copii mici
  • pétanque, yoga, dans, tir cu arcul și alte jocuri sportive
  • caïac-canoe pe Bega (plecare de la Institut)
  • vânătoare de comori
  • multe alte jocuri și activități fascinante, toate presărate cu veselie și voie bună

Anul acesta, Căsuța Piticilor va fi mai ales despre MAGIE și MUZICĂ. Capul de afiș al ediției cu numărul 12 va fi Compania franceză Vibration Visuelle care ne va prezenta un spectacol inedit de magie, jonglerie și beatbox – Vivi. Ritmurile mistice și misterioase de didgeroo, kalimba, balafon și beatbox se vor amesteca cu jonglerie, magie și efecte vizuale într-un spectacol care-i ține ca vrăjiți atât pe cei mici, cât și pe cei mari. Un show amuzant, burlesc și poetic, aflat la intersecția artelor spectacolului.

Precizăm faptul că toate activitățile se vor desfășura la Institutul Francez, pe Bd. C.D. Loga, nr. 46. Clădirea și splendida gradină a Institutului Francez din Timișoara vor deveni un tărâm de poveste, plin de aventuri fermecătoare ce merită să fie descoperite în familie.

Evenimentul va avea loc indiferent de condiţiile meteorologice.

INFORMAȚII DESPRE ACCES

Accesul la festival se face pe bază de bilet. Abonații Cardului CulturaPlus (pe numele copilului) beneficiază de tarif redus. Cardul Cultura Plus oferă abonament pentru 1 an la biblioteca multimedia a Institutului francez din Timișoara și reduceri și facilități la peste 30 de instituții culturale, educative și sportive din Timișoara, timp de un an de zile. Mai multe detalii : https://institutfrancais.ro/timisoara/cardul-cultura-plus/

Dacă nu aveți încă Cardul Cultura Plus, îl puteți achiziționa de la Institutul Francez sau de pe Eventbook:https://eventbook.ro/other/culturaplus pentru a putea beneficia de tariful redus la festivalul Casuta Piticilor. Codul cardului (A+5cifre, ex. A99445) se va introduce în câmpul Discount Code din pagina de Checkout, în momentul achiziționării biletului.

 Insoțitorii (un insoțitor gratuit/copil) și copiii sub 1 an beneficiază de intrare gratuită.

 Tarife festival Early Bird (7 aprilie – 7 mai)

  • Bilet standard: 80 lei / zi
  • Bilet cu tarif redus pentru posesorii cardului CulturaPLUS : 50 lei / zi.

REGULAMENT FESTIVALUL CĂSUŢA PITICILOR

  • Copiii sunt sub responsabilitatea părinţilor/însoţitorilor pe întreaga durată a evenimentului.
  • Accesul la ateliere se face în ordinea sosirii și în limita locurilor disponibile.
  • Un însoțitor adult / copil are acces gratuit la festival, iar în cazul în care exista 2 sau mai multi insoțitori, aceștia plătesc bilet.
  • Organizatorul își rezervă dreptul de a folosi fotografii și înregistrări video cu participanții la spectacol în scop promoțional. Spectatorii își cedează – prin participarea la eveniment – toate drepturile pentru fotografiile și înregistrările realizate în timpul evenimentului.
  • Biletele pot fi schimbate sau poate fi obținută contravaloarea acestora doar în cazul anulării festivalului de către organizator.
  • Regulamentul complet este disponibil pe site-ul Institutului Francez din Romania-Timisoara și va fi afișat la intrarea în Festival. Organizatorul își rezervă dreptul să modifice Regulamentul fără înștiințarea prealabilă a participanților, demers care nu scutește însă participanții de cunoașterea și respectarea acestuia, sens în care participanții sunt încurajați să verifice periodic Regulamentul pe site-ul Institutului Francez. Prin intrarea la festivalul Căsuța Piticilor, participanții declară că au luat la cunoștință de Regulament și că se obligă să îl respecte în integralitate.

Jelenleg nincs tervezett jövőbeli előadásunk.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe