Evgheni Vodolazkin la București. Lansarea romanului „Brisbane“

Lansare de carte și sesiune de autografe
română/rusă
Evgheni Vodolazkin la București. Lansarea romanului „Brisbane“ Lansare de carte și sesiune de autografe

Evgheni Vodolazkin la București. Lansarea romanului „Brisbane“

Lansare de carte și sesiune de autografe
română/rusă

Editura Humanitas Fiction  vă invită vineri, 25 octombrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la o întâlnire cu scriitorul Evgheni Vodolazkin, prilejuită de lansarea romanului Brisbane, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Adrianei Liciu. La lansare vor participa, alături de Evgheni Vodolazkin, scriitorii și jurnaliștii Ioana Bâldea Constantinescu și Marian Voicu. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe.

„Cred că mesajul romanelor mele este acesta: «Nu te lăsa pradă disperării». El se aude şi în Brisbane, în care eroul principal pierde sensul vieţii; dar viaţa e mai cuprinzătoare decât sensul ei.“ – Evgheni Vodolazkin

Evgheni Vodolazkin, unul dintre cei mai importanți și îndrăgiți scriitori contemporani de către publicul cititor revine în România în perioada 24-28 octombrie 2019 la invitația Editurii Humanitas Fiction și a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara/FILTM 2019.

Tradus în peste 30 de limbi, Evgheni Vodolazkin  a primit cele mai prestigioase premii literare din Rusia: Premiul Bolșaia Kinga (Marea Carte) pentru romanele Laur (2013) și Aviatorul (2016), Premiului Iasnaia Poliana (Premiul Lev Tolstoi) pentru romanul Laur (2013), Premiul Kniga Goda (Cartea Anului) pentru romanul Brisbane (2019) și al Premiului Soljenițîn pentru întrega operă (2019).

Evgheni Vodolazkin este creatorul unui univers literar unic în care teme precum timpul, iubirea, libertatea și memoria sunt tratate în mod sclipitor, cu un registru stilistic al cărui ritm își păstrează intactă capacitatea de a suprinde mereu citirorul.

În România, romanele lui Evgheni Vodolazkin, publicate în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, s-au vândut până în prezent în peste 60 000 de exemplare.

Brisbane ne cufundă în atmosfera captivantă a acelei vieți în care nu este loc pentru nimic murdar, în care laturile întunecate ale naturii umane nu au nici o putere. […] Auzul absolut și anvergura subiectului i-au permis lui Evgheni Vodolazkin să creeze un roman îmbibat de un alb luminos, în care sunt concentrate ascuns toate celelalte culori și nuanțe.“ – Maksim Zamșev, Literaturnaia gazeta

La 50 de ani, Gleb Ianovski, un virtuoz al chitarei recunoscut internațional, născut la Kiev, cu studiile făcute la Sankt-Petersburg și care cunoaște succesul la München, e diagnosticat cu boala Parkinson. Un autor rus întâlnit întâmplător vrea să-i scrie biografia, și astfel Gleb pornește pe firul amintirilor, în încercarea de a găsi un nou sens existenței sale. Tot întâmplarea îi prilejuiește întâlnirea cu Vera, fiica de 13 ani a unei iubite din tinerețe, extrem de talentată la pian, și ea măcinată de o boală gravă. Conceput pe două voci, a muzicianului și a biografului său, pendulând între prezent și trecut, Brisbane e un roman simfonic în care moartea e învinsă nu prin muzică, nici prin iubire, ci prin puterea memoriei și a cuvântului. „Cu orașul Brisbane propriu-zis romanul meu nu are nici o legătură; altfel nu i-aș fi dat acest titlu“, declara Vodolazkin într-un interviu. Și totuși Brisbane e cheia întregii povești.

Evgheni Vodolazkin s-a născut în 1964 la Kiev, unde și-a făcut studiile universitare. Este doctor în știinţe filologice, specialist în literatura rusă veche. Din 1990 devine cercetător la Institutul Literaturii Ruse (Puskinskii Dom) din Sankt-Petersburg. Este autorul a peste 100 de lucrări știinţifice, a contribuit la elaborarea enciclopediei Cântec despre oastea lui Igor și a Bibliotecii literaturii Rusiei Vechi, precum și a lucrării Cuvioșii Kiril, Ferapont și Martinian din Belozersk. În 1992, la invitaţia Universităţii din München, și-a aprofundat studiile de medievistică occidentală, ţinând și cursuri de literatură rusă veche. În 1998 a organizat conferinţa internaţională „Cultura mânăstirească: Orient și Occident“. În perioada 1998–2002 a fost (cu întreruperi) bursier al Fundaţiei Alexander von Humboldt, desfășurând o activitate de cercetare și publicând, în 2000, la München, monografia Istoria universală a Rusiei Vechi. Din anul 2012 este redactor-șef al revistei Text și tradiţie, editată de institutul său. În paralel, începe să scrie literatură. Debutează ca romancier în 2005 cu Răpirea Europei. În 2009 publică romanul Soloviov și Larionov (Humanitas Fiction, 2015), care se bucură imediat de succes, fiind nominalizat la premiile Andrei Belîi și Bolșaia Kniga (Marea Carte). În 2011 îi apare culegerea de studii și eseuri Instrumentul limbii. În 2012 publică romanul Laur (Lavr; Humanitas Fiction, 2014), care devine revelaţia literară a anului 2013 în Rusia. În 2016, apare Aviatorul (Aviator; Humanitas Fiction, 2017) iar în 2018 Brisbane (Brisben; Humanitas Fiction, 2019).  În 2017, Evgheni Vodolazkin a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București.

Romanul Brisbane este citit de Radio Guerrilla și recomandat de Bookhub

En ce moment, nous n'avons aucune représentation future programmée.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

nous vous recommandons