Evgheni Vodolazkin lansează o nouă carte la Bucureşti

„Aviatorul“ – lansare de carte şi sesiune de autografe, joi, 18 mai, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu
Evgheni Vodolazkin lansează o nouă carte la Bucureşti „Aviatorul“ – lansare de carte şi sesiune de autografe, joi, 18 mai, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu

Evgheni Vodolazkin lansează o nouă carte la Bucureşti

„Aviatorul“ – lansare de carte şi sesiune de autografe, joi, 18 mai, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu

Evgheni Vodolazkin lansează o nouă carte la Bucureşti

Evgheni Vodolazkin se va întâlni cu cititorii bucureşteni joi, 18 mai, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea ediţiei în limba română a celui mai recent roman al său Aviatorul, apărut la Editura Humanitas Fiction, în colecţia Raftul Denisei.
La eveniment vor participa, alături de autor, Dan C. Mihăilescu, Francisca Băltăceanu şi Denisa Comănescu, directorul Editurii Humanitas Fiction.

Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

Autorul bestsellerului internațional Laur, Evgheni Vodolazkin, revine cu o poveste copleșitoare despre memorie și vină, despre o iubire atât de puternică, încât învinge haosul și chiar moartea. Aviatorul a fost finalist la principalele premii literare din Rusia și a câștigat, în 2016, Bolșaia Kniga — Premiul al doilea.

Innokenti Platonov, protagonistul romanului, fără a fi în realitate aviator, săvârșește un zbor extrem între începutul și sfârșitul secolului XX, devenind obiectul unui experiment întreprins într-un lagăr cu destinaţie specială. Născut în 1900, el este îngheţat în azot lichid la mijlocul anilor ’20, iar în 1999, deja în altă lume, este dezgheţat. Trezit din somnul experimentului pe un pat de spital, memoria lui Innokenti pare a fi tabula rasa. În încercarea de a-și reconstitui istoria personală, el începe, la sfatul doctorului său, să noteze într-un jurnal frânturi haotice de amintiri: chipuri, imagini, întâmplări. Treptat, apar Petersburgul din primii ani ai secolului XX, copilăria, școala și întâia iubire, Revoluţia din 1917 și, în sfârșit, lagărul. Odată cu ieșirea din spital, pe Innokenti îl așteaptă o viaţă nouă, în care poate să iubească iar și să redescopere lumea. O lume unde el, așa cum o arată și propriul său nume, este un Candide — însă unul care se simte responsabil și pentru cele trăite, și pentru cele netrăite, tema vinovăţiei aducând în Aviatorul ecouri dostoievskiene.

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

we also recommend