Despre cărțile lui Neagu Djuvara: întâlnire cu Radu Oltean, Sandra Melone Djuvara, Tudor Vișan-Miu, Matei Iosipescu și Sandra Ecobescu

joi, 5 septembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Despre cărțile lui Neagu Djuvara: întâlnire cu Radu Oltean,  Sandra Melone Djuvara, Tudor Vișan-Miu, Matei Iosipescu și Sandra Ecobescu joi, 5 septembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Despre cărțile lui Neagu Djuvara: întâlnire cu Radu Oltean, Sandra Melone Djuvara, Tudor Vișan-Miu, Matei Iosipescu și Sandra Ecobescu

joi, 5 septembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Despre cărțile lui Neagu Djuvara

Vă invităm joi, 5 septembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o întâlnire despre fascinantele cărți ale lui Neagu Djuvara. O seară cu Radu Oltean, colaborator al lui Neagu Djuvara pentru celebrele volume Cum s-a născut poporul român, Mircea cel Mare și luptele sale cu turcii, De la Vlad Țepeș la Dracula Vampirul, unul dintre cei mai apreciați autori de ilustrație documentară cu subiect istoric și autorul unor  remarcabile cărți de reconstituire istorică, Tudor Vișan-Miu, istoric, Matei Neagu Iosipescu, lector al Fundației Calea Victoriei și Sandra Djuvara Melone, președinta Asociației Culturale Neagu Djuvara. Întâlnirea va fi moderată de Sandra Ecobescu, președintele Fundație Calea Victoriei.

„Nici un autor român apărut după 1990 nu a reușit să cucerească «masele de cititori» în felul acesta. Lansările cărților lui Djuvara au fost, toate, spectacole magnifice, la care oamenii veneau cu o oră înainte ca să găsească un loc cât mai în față. Ceea ce emana din cei strânși cu sutele să‑l vadă și să‑l audă (la saloanele de carte erau poate mii) era o iubire adorativă; frumoasă și curată, neavând nimic de submisie, izvorâtă pur și simplu din nevoia oamenilor de a se privi și recunoaște într‑un personaj uman aparținând, prin înfățișare, vorbă și port, unei specii mai înalte. L‑am văzut de nenumărate ori dând autografe vreme de câte trei ore, fără fasoane, fără morgă, glumind cu cei pe care‑i avea câteva clipe în față, derutant și adorabil, punându‑se la dispoziția tuturor, fericit că, asemeni unui zeu revenit din exil, își regăsise devoții.“ – GABRIEL LIICEANU

„După decenii întregi în care istoria a trebuit să se strecoare, ca disciplină, printre nenumărate clişee ideologice, să navigheze printre adevăruri camuflate, desfigurate sau ocolite, să accepte o îndelungată asceză, care risca să producă standardizarea ireparabilă a discursului istoric, Neagu
Djuvara a readus la rampă istoria vie, istoria ca istorisire, istoria colocvială, prietenoasă, seducătoare, liberă de «ștaif» catedratic şi de «exigențe» conjuncturale. Lucrările sale au, de aceea, un efect terapeutic, purificator: ele curăţă, fără dureri, plămânii neoxigenaţi ai cititorului autohton şi convertesc «normativitatea» solemnă a istoriei de cabinet în poftă vitală de cunoaştere, în obiect al curiozităţii tinereşti şi al bucuriei.“ — ANDREI PLEȘU

 

Intrarea este liberă în baza unei rezervări pe Eventbook.

 

 

Jelenleg nincs tervezett jövőbeli előadásunk.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe