Gândește-te, pentru o clipă, la copilărie ca la o îmbrățișare neîntreruptă. Pentru un copil cu dizabilități severe, părintele nu este doar mamă sau tată. Este vocea lui când nu poate vorbi, sunt pașii lui când nu poate merge, este scutul lui în fața unei lumi uneori prea zgomotoase și prea grăbite. Părintele este singura lui ancoră.
Dar ce se întâmplă atunci când brațele care îl țineau în siguranță dispar brusc?
Când un copil complet dependent de îngrijire rămâne fără părinți sau fără un aparținător, lumea lui se prăbușește. Nu este vorba doar despre spaima zilei de mâine, despre cine îi va da hrana sau medicamentele vitale. Este vorba despre o a doua traumă, la fel de tăcută și de dureroasă: riscul de a deveni invizibil.
Tradițional, acești copii ajung să fie rupți de mediul pe care îl cunosc, marginalizați și izolați în instituții mari, reci, la marginea societății. Însă acești copii au dreptul nu doar să supraviețuiască, ci să trăiască. Au nevoie de rutină, de fețe familiare, de o mângâiere la culcare. Au nevoie să iasă în parc, să simtă soarele pe față, să participe la viața orașului nostru și să nu fie ascunși de ochii lumii. Au nevoie să rămână aici, în inima comunității.
Ce face, mai exact, o locuință protejată?
Aici intervine noua locuință protejată din cadrul proiectului „Aripi de înger”. Nu turnăm doar beton și nu ridicăm doar pereți. Noi construim un „Acasă”.
Într-o locuință protejată, acești copii nu sunt pacienți, ci membri ai unei familii extinse. Primesc: