Tot mai multe ecosisteme naturale sunt distruse ca și consecință imediată a activităților umane și astfel multe specii ale faunei au ajuns animale pe cale de dispariție. La copii, în perioada în care apar cele mai multe întrebări, o abordare practică, din sfera artistică, poate face procesul de învățare mult mai ușor.
Seria de ateliere “Animale pe cale de apariție” are ca scop formarea unei atitudini de protejare a mediului, de responsabilizare față de natură. Împreună vom face un exercițiu de imaginație în care vom răspunde la întrebarea “Cum va arăta fauna viitorului?”, iar prin intermediul tehnicii mixed media vom schița aceste ființe, pe care le vom expune apoi atât în mediul offline cât și în mediul online.
Atelierul va dura 45 min, iar copiii vor fi organizați în grupuri de câte max 8.
Vârsta recomandată: 8 - 12 ani
Trainer: Roxana (Cozaru) Coman aka Pocs – este designer grafic și ilustrator ce lucrează atât în mediile tradiționale cât și în cele digitale. După terminarea Masterului la Universitatea de Artă din Cluj, secția Fotografie, a ales să urmeze drumul advertising-ului pentru ca mai apoi să se dedice ilustrației. În prezent creează din studioul ei din Brașov unde alternează între lucrul cu lutul și tableta grafică.