Location | Date / Hour | Price | Order |
---|---|---|---|
LINOTIP – Centru Independent Coregrafic, Bucuresti | 1, 2, 3, 4 martie 2021, în intervalul 19:00-21:00 - WORKSHOP | 300 lei | |
LINOTIP – Centru Independent Coregrafic, Bucuresti | 26, 27, 28, 29 aprilie 2021, în intervalul 19:00-21:00 - WORKSHOP | 300 lei | |
LINOTIP – Centru Independent Coregrafic, Bucuresti | 21, 22, 23, 24 iunie 2021, în intervalul 19:00-21:00 - WORKSHOP | 300 lei | |
Linotip Centru Independent Coregrafic lanseaza in perioada septembrie - decembrie o serie de cursuri de dans pentru amatori, coordonate de coregrafii: Andreea Novac, Ioana Marchidan, Andrea Gavriliu, Arcadie Rusu, Attila Bordás, Stefan Lupu si Razvan Mihai Rotaru. Mai multe detalii despre perioadele de desfasurare si biletele de participare aflati pe https://eventbook.ro/hall/linotip-centru-independent-coregrafic
ANDREA GAVRILIU despre cursul "Corpul creativ"
În ultimii ani de activitate, am căpătat un interes deosebit pentru improvizație, ca unealtă pentru descoperirea de mișcări noi. Utilizând crearea de imagini mentale care să genereze mișcare, este fascinant modul în care corpul poate să răspundă impulsurilor în feluri în care n-a mai făcut-o până atunci, sau cel puțin nu le-am conștientizat, ratând, astfel, evenimente unice.
Acest workshop va opera cu improvizația pentru a putea descătușa o conexiune mai puternică cu noi înșine, cu spațiul și oamenii din jurul nostru, făcând corpul să fie în totalitate treaz, reactiv și jucăuș.
Pe lângă libertatea pe care o oferă improvizația, vom experimenta o multitudine de exerciții bazate pe coordonare corporală, atât în sine, cât și în relație cu limbajul vorbit. Mergând pe ideea că vocea ne poate îndruma, scopul este de a ne folosi de ea pentru a ne face mai prezenți iar mișcările noastre să se rafineze, să capete sens.
Andrea Gavriliu - Coregraf & Performer
Andrea Gavriliu a absolvit în 2008 Facultatea de Teatru și Film din Cluj-Napoca la clasa profesorului Bács Miklós, secția Actorie. În 2013 a absolvit masteratul în Artă Coregrafică la UNATC București, clasa prof. dr. Raluca Ianegic, pe parcursul căruia a realizat spectacolul „Zic Zac”, care i-a adus în 2014 premiul special al senatului UNITER pentru teatru-dans și în 2017 premiul de excelență UNACOR pentru regie și coregrafie. În 2019 i s-a acordat premiul special al senatului UNITER pentru mișcare scenică.
A realizat spectacole de teatru fizic precum: „Hotel PM” (Teatrul German de Stat Timișoara, 2015), „Sărbătoarea primăverii” de Igor Stravinski („M Studio” Sfântu Gheorghe 2016), „Rețeta perfecțiunii în foarte mulți pași care nu duc nicăieri” (Teatrul de Nord Satu Mare, 2018), „Zadarnic de frumos” (Teatrul „Tomcsa Sándor”, Odorheiu Secuiesc, 2019), „Cataclisma” (Unteatru, București, 2019), „Outfitul șearpelui” (Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, 2020), „M de la Murphy” (Teatrul Național București, Programul „9G la TNB”) și altele.
A colaborat cu regizori precum Mihai Măniuțiu, Radu Afrim, Andrei Șerban, Vlad Massaci, Alexander Hausvater, Kazuyoshi Kushida și alții. Este coregraf la Teatrul Național „Lucian Blaga” și doctorand și profesor asociat de „Educația expresiei corporale” la Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității „Babeș-Bólyai” din Cluj Napoca.
A participat la workshop-uri precum: „Trinity Laban Summer Dance School” din Londra, „Eastman Summer Intensive” din Antwerp, Paris Summer Academy și B12 – Intention and Potential cu Hannes Langolf în Berlin.
Mai multe informații despre Andrea Gavriliu gasiti pe wesite-ul oficial: https://www.andreagavriliu-format.com/
Foto: Sorin Florea
**Pentru siguranta participantilor, spatiul de dans si interactiunile dintre participanti exista si se intampla in concordanta cu reglementarile in vigoare in ceea ce priveste igiena si distantarea sociala.
Linotip te sustine sa faci loc pentru dans contemporan in viata ta!
DVD - One World Romania
DVD - One World Romania,
Bucuresti
Online, pe zoom.us
Roma, Italia