Conferința Omul din spatele unui profesor. Rezoluții pentru 2021

Conferința Omul din spatele unui profesor. Rezoluții pentru 2021

Conferința Omul din spatele unui profesor. Rezoluții pentru 2021

2020 a fost un an diferit, neobișnuit și cu totul nou pentru noi toți. Ne apropiem de finalul lui și ne dorim să celebrăm flexibilitatea, noile aptitudini, ieșirea din zona de confort, întâlnirile în mediul online, conexiunea și tot ce am descoperit nou despre noi, anul acesta, prin ediția a VII-a a conferinței ”Omul din spatele unui profesor”.
Pe 19 Decembrie, sâmbătă, de la ora 11:00 povestim alături de oameni frumoși realitatea anului 2020, cu bune și cu rele.

Este anul care ne-a îndemnat la mai multă introspecție, este anul care ne-a adus împeună din toate colțurile lumii, prin intermediul mediul online și este anul care ne-a arătat cât de mult contează interacțiunea umană, față în față, pentru fiecare dintre noi.
Si nu doar în contextele sociale ci mai ales în procesul de învățare, la școală. 

Sunt elevii care au intrat anul acesta în clasa pregătitoare si și-au putut vedea colegii doar câteva săptămâni, apoi au trecut la școala online. Sunt elevi care au susținut examenul de Capacitate și cel de Bacalaureat după cateva luni de scoală de acasă, în mediu incert. Sunt profesorii care au fost nevoiți să fie alături de elevi și să-i susțină însă și să descopere cum să aibe grijă de ei înșiși în tot acest proces. Și sunt și părinții care au susținut mai mult ca niciodată procesul de învățare al copiilor lor.

Vă invităm să discutăm despre toate acestea și despre lecțiile pe care le putem aplica în 2021, pe 19 decembrie.

Invitații Conferinței sunt:

1. Iulia Măndăsescu, profesoară pentru învăţământul special la Scoala Speciala Gimnaziala pentru Surzi Nr1. Bucuresti şi laureată #MERITO
2. Sebastian Chirimbu, profesor București
3. Nela Ganea, învățătoare Bârlad
4. Reprezentant al Consiliului elevilor

Toţi profesorii participanţi vor primi adeverinţă de participare. Conferinţa face parte din programul “Împreună Educăm Generaţii” al asociaţiei PlaYouth, în cadrul căruia organizăm și workshop-uri tematice.

Prețul biletului este 39 RON, vă așteptăm cu drag alături noi. Împreună educăm generații, indiferent de ceea ce se întâmplă în jur. Iar aceasta este superputerea profesorului!

Parteneri strategici: MERITO
Parteneri Media: Itsy Bitsy, Agenda Culturala PENTRU COPII, România Pozitivă
Pentru parteneriate media sau marketing ne puteți trimite un e-mail la contact@playouth.ro

На даний момент у нас немає запланованих майбутніх вистав.

Будьте в курсі ваших улюблених подій

Підписатися

ми також рекомендуємо


Carnet de 5 Billets Carnet 5 bilete
Valabil 3 luni de la data achizitiei
Carnet de 5 Billets
Cinema Elvire Popesco
Tot Ceea Ce Sclipeste DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Tot Ceea Ce Sclipeste
DVD - One World Romania
Videocratie DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Videocratie
DVD - One World Romania
Ce am crezut că știu, fără să fi știut, și apoi am aflat Conferință susținută de Horia Roman Patapievici, urmată de un dialog cu Gabriel Liiceanu
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 12 mai, ora 19:30
Ce am crezut că știu, fără să fi știut, și apoi am aflat
Online
Heels Dance Class w Claire Karapidaki
18:00 - Неділя, 15 Березень
Heels Dance Class w Claire Karapidaki
Piticu Dance Studio