A 50-a ediție a Serilor Italiene Humanitas dedicată volumului „Cele mai frumoase laude“ de Iacopone da Todi

miercuri, 17 octombrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
A 50-a ediție a Serilor Italiene Humanitas dedicată volumului  „Cele mai frumoase laude“ de Iacopone da Todi miercuri, 17 octombrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

A 50-a ediție a Serilor Italiene Humanitas dedicată volumului „Cele mai frumoase laude“ de Iacopone da Todi

miercuri, 17 octombrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Vă invităm miercuri, 17 octombrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la cea de 50-a ediție a Serilor Italiene Humanitas, dedicată apariției volumului bilingv Le più belle laude/Cele mai frumoase laude de Iacopone da Todi. „Această primă traducere în româneşte a laudelor iacoponice, făcută de Oana Sălişteanu în cadrul colecţiei bilingve a clasicilor italieni „Biblioteca Italiana“, coordonată de Smaranda Bratu Elian şi Nuccio Ordine, este o întreprindere curajoasă şi meritorie, ce se înscrie într- o veche şi glorioasă tradiţie. Actul
de a-l traduce pe Iacopone a avut întotdeauna o fascinaţie aparte: nu numai pentru că răspunde necesităţii practice de a transpune versurile acestuia în limba celor care nu cunosc umbriana medievală, ci şi pentru că, în mod ideal, prin acest act îl face pe traducător să devină complicele şi părtaşul aceleiaşi mize mistico-lingvistice pe care şi-a asumat-o Iacopone. “ – (din prefața volumului semnată de Matteo Leonardi)

La eveniment vor vorbi Excelența Sa Monseniorul Miguel Maury Buendía, Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, Oana Sălișteanu, Matteo Leonardi, Teodor Baconschi, Bogdan Tătaru-Cazaban și Smarada Bratu Elian.

„Laudele mistice ale lui Iacopone au ştiut să înfăţişeze cu o remarcabilă vioiciune acea veche rană a sufletului uman care mai sângerează încă: dorul după Altceva, pe care Iacopone îl găseşte în Dumnezeu, acea nevoie atât de umană de a se întrece încontinuu pe sine pentru a privi dincolo de sine, către Infinit. O fugă de sine însuşi al cărei motiv nu e ura de sine, ci, dimpotrivă, iubirea de sine: întrucât omul este el însuşi doar dacă îşi întoarce fiinţa către exteriorul său, iar mersul său către un altul se umple de sens. Iacopone ne arată că a înţeles, ca şi Blaise Pascal patru sute de ani mai târziu, că doar depăşindu-se omul devine pe deplin el însuşi.
De aceea omul nu poate înceta să dorească, să tânjească, să caute: este în chip fericit osândit să trăiască acea contradicţie de a-şi căuta sinele în afara sa, pentru că identitatea lui nu este altceva decât «tensiune, ţâşnire» către o Iubire îndepărtată.“ – Matteo Leonardi

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe