Ioan Stanomir în dialog cu Angelo Mitchievici despre volumul „Așteptând revoluția. Pașoptismul și vocile sale“

joi, 28 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Ioan Stanomir în dialog cu Angelo Mitchievici despre volumul „Așteptând revoluția. Pașoptismul și vocile sale“ joi, 28 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Ioan Stanomir în dialog cu Angelo Mitchievici despre volumul „Așteptând revoluția. Pașoptismul și vocile sale“

joi, 28 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Întâlnire cu Ioan Stanomir despre volumul Așteptând revoluția. Pașoptismul și vocile sale; dialog cu Angelo Mitchievici și sesiune de autografe

Vă invităm joi, 28 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o întâlnire cu Ioan Stanomir și Angelo Mitchievici despre volumul Așteptând revoluția. Pașoptismul și vocile sale apărut recent la Editura Humanitas. „La peste un veac şi jumătate de la 1848, se simte, în identitatea de adâncime a statului şi a naţiunii noastre, ambiguitatea moştenirii pașoptiștilor. Statul pe care ei îl edifică, în anii în care ajung la guvernare, mizează pe centralizare şi autoritarism. Eşecul României Mari este eşecul scenariului paşoptist însuşi. Generozitatea utopică a anului 1848 a lăsat loc ambiţiei de a fonda o naţiune etnică omogenă, prin acţiunea statului omnipotent, incapabil să accepte limitările impuse de domnia legii şi să respecte libertăţile politice. Cultivarea libertăţii individuale, ca fundament al civismului şi al constituţionalismului – iată ceea ce paşoptismul şi brătienismul de după Unirea de la 1918 nu au fost pregătite nici să încurajeze şi nici accepte. Cei de astăzi au datoria să construiască un drum intelectual şi etic care să redea cetăţeanului demnitatea sa suverană. Doar în acest mod patria noastră poate căpăta, în fine, un sens al duratei.“ – Ioan Stanomir

IOAN STANOMIR este profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti. Printre volumele publicate se numără Conştiinţa conservatoare: Preliminarii la un profil intelectual (2004), O lume dispărută: Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, 2004), Explorări în comunismul românesc (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, vol. I, II, III, 2004, 2005, 2008), Spiritul conservator: De la Barbu Catargiu la Nicolae Iorga (2008), Despre sunete şi memorie: Fragmente de istoria ideilor (2009), Apărarea libertăţii (1938–1947) (2010), Teodoreanu reloaded (alături de Angelo Mitchievici, 2011), Umbre pe pânza vremii: Secvenţe de istorie intelectuală (Humanitas, 2011), Junimismul şi pasiunea moderaţiei (Humanitas, 2013), Sfinxul rus: Idei, identităţi şi obsesii (2015), Comunism inc. (alături de Angelo Mitchievici, Humanitas, 2016), Rusia, 1917: Soarele însângerat. Autocrație, revoluție și autoritarism (Humanitas, 2017), La Centenar: Recitind secolul României Mari (Humanitas, 2018). În 2018, a publicat la Editura Humanitas eseul Umbra Rusiei, în volumul colectiv Vin rușii! 5 perspective asupra unei vecinătăți primejdioase, iar în noiembrie 2019 a apărut volumul Așteptând revoluția. Pașoptismul și vocile sale.

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe