Seară japoneză dedicată romanului „Amurgul marinarului“ de Yukio Mishima

Seară japoneză dedicată romanului „Amurgul marinarului“ de Yukio Mishima Dezbatere: „Codul onoarei şi viata bandelor de cartier din marile oraşe japoneze“

Seară japoneză dedicată romanului „Amurgul marinarului“ de Yukio Mishima

Dezbatere: „Codul onoarei şi viata bandelor de cartier din marile oraşe japoneze“

Editura Humanitas Fiction vă aşteaptă luni, 15 mai, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr. 38) la o seară japoneză dedicată romanului Amurgul marinarului de Yukio Mishima considerat unul din cele mai importante romane ale cunoscutului autor nipon, comparabil cu alte mari capodopere ale literaturii universale ca Împăratul muştelor de William Golding sau Portocala mecanică de Anthony Burgess. Recent apărut în colecţia „Raftul Denisei“ la Editura Humanitas Fiction, Amurgul marinarului este la prima ediţie în limba română, traducerea excelentă din limba japoneză fiind semnată de Andreea Sion.

La eveniment vor vorbi Angelo Mitchievici, critic literar, Ana Maria Caia, scriitoare şi jurnalistă şi Şerban Georgescu, coordonatorul Centrului de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru“ din cadrul Universităţii Româno-Americane. Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction, va fi moderatorul întâlnirii. În partea a doua a întâlnirii, plecând de la tematica romanului, vom discuta despre codul onoarei şi viata bandelor de cartier din marile oraşe japoneze.

Evenimentul are loc în parteneriat cu Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru“ şi face parte din programul „Zilelor Culturii Japoneze“ ale Universităţii Româno-Americane.

Amurgul marinarului explorează cruzimea vicioasă din spatele a ceea ce ne imaginăm că este inocenţa.“ (Independent)

„Scrisă cu atenţia concentrată asupra detaliului naturalistic, povestea devine dureros de convingătoare şi oferă o bogăţie de nuanţe ale adevărului psihologic şi mitic.“ (Sunday Times)

Noboru este surprins de apariţia lui Ryūji, ofiţer de marină, în micul său univers familial şi urmăreşte cu fervoare scenele senzuale din camera mamei sale. La început îl admiră pe Ryūji, ca toţi băieţii din banda din care face parte. Dar, sub influenţa liderului micului grup, descoperă deziluzionat că cel pe care l-a investit cu toate atributele unui erou e doar un bărbat obişnuit, onest şi chiar sentimental, care acceptă cu bună-credinţă rolul figurii paterne. Când Ryūji  renunţă la mare pentru frumoasa Fusako, Noboru şi întregul grup consideră că viaţa acestuia şi-a pierdut sensul. Dezamăgirea pe care marinarul le-a provocat-o este egală cu o trădare la care reacţionează violent.

Romanul Amurgul marinarului a fost ecranizat în 1976 de Lewis John Carlino, cu actorii Sarah Miles şi Kris Kristofferson, titlul filmului fiind The Sailor Who Fell from Grace with the Sea, iar în 1990 a avut premiera spectacolul de operă Das verratene Meer, pe muzica lui Hans Werner Henze, după un libret de Hans-Ulrich Treichel. În 2006, o nouă punere în scenă, de data aceasta pe un libret în japoneză şi purtând titlul original Gogo no eikō, a fost prezentată la Festivalul de la Salzburg.

De trei ori nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, prozatorul, poetul şi dramaturgul Yukio Mishima este unul dintre scriitorii japonezi emblematici ai secolului trecut. Kimitake Hiraoka, pe numele său adevărat, se naşte la 14 ianuarie 1925 la Tōkyō într-o familie de samurai şi începe să scrie încă de la vârsta de 12 ani. La 16 ani debutează în prestigioasa revistă Bungei-Bunka. Pentru a-şi ascunde activitatea literară faţă de tatăl său, adept al unei educaţii stricte, adoptă pseudonimul Yukio Mishima. În 1943 se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii Imperiale din Tōkyō, pe care o absolvă în 1947. În 1949 îi apare romanul Confesiunile unei măşti (Humanitas Fiction, 2011), care îl propulsează în rândul celor mai cunoscuţi scriitori ai noii generaţii. Mishima începe astfel o carieră literară fulminantă, publicând constant romane, printre care se numără: Sete de iubire (1950; Humanitas Fiction, 2014), Tumultul valurilor (1954; Humanitas Fiction, 2010), Templul de aur (1956; Humanitas Fiction, 2013), După banchet (1960; Humanitas Fiction, 2015), Amurgul marinarului (1963; Humanitas Fiction, 2017), Soare şi oţel (1970; Humanitas, 2008). Tetralogia Marea fertilităţii cuprinde romanele Zăpada de primăvară (1968; Humanitas Fiction, 2009), Cai în galop (1969; Humanitas Fiction, 2010), Templul zorilor (1970; Humanitas Fiction, 2011) şi Îngerul decăzut (1970; Humanitas Fiction, 2012). Autor prodigios, Mishima a scris numeroase povestiri şi 33 de piese de teatru. Întreaga lui viaţă a fost marcată de preocuparea obsesivă pentru codul onoarei samurailor (vezi eseul său Calea samuraiului, apărut în 1967; Humanitas, 2007). Aceasta îl va împinge pe 25 noiembrie 1970, ziua în care încheie Îngerul decăzut, la gestul sinuciderii rituale prin seppuku.

Amurgul marinarului de Yukio Mishima este o carte recomandată de bookhub.ro şi RFI România.

Accesul la eveniment este gratuit si se face pe baza unei rezervari prelabile prin eventbook.ro

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe