fbpixel
Skip to main content

Aftertaste

Aftertaste

coregrafie: Simona Deaconescu / Tangaj Collective

suport dramaturgic: Krõõt Juurak (AT)

sound design: Denis Bolborea

performerițe: Simona Dabija, Corina Mitrovici

 

Co-produs de Tangaj Dance, 4Culture & WASP-Working Art Space and Production / Co-finantat de AFCN - Administrația Fondului Cultural Național, ca parte a proiectului "Camera 0003_Linii de fugă" în 2015. 

 

 

DESCRIERE

 

S povestește despre experiența primului sărut, C susține că povestea este de fapt a ei. S și C rapp-uiesc o piesă de Eminem și se pierd într-un univers în care culorile au gust. Oameni, locuri, emoții și atmosfere sunt prinse în loop, într-o matrice sonoră, în care vocile și respirațiile lor circulă live prin microfoane, procesatoare de voce, boxe și spectatori. S și C se contopesc într-un corp de 7 ani și se-ntreabă dacă sunt fetițe sau băieți, sunt un politician bătrân care se joacă de-a războiul și două femei care se excită forțat. 

 

În "Aftertaste" un corp devine și conține sute de alte corpuri, într-un proces de zapping virtual asumat, în care eul este șters cu guma, până când rămâne doar o urmă. S și C se depersonalizează voit, explorează pluricorporalitatea și creează un organism comun, texturat și sonor. Macrocosmosul în care operează este halucinant și tensionat. Ca două cyber-vrăjitoare ale timpului, S și C lucrează cu disocierea de sens și crează micro-realități alternative, guvernate de reguli aleatorii, încercând să exploateze lacunele din sistem. 

 

Pentru că vor să vadă lumea, și-au propus să oprească lumea. S și C sunt două idealiste incurabile.

 

"Atfertaste" a avut premiera în eXplore dance festival #10 la WASP-Working Art Space and Production în 2015 și a fost prezentat ulterior în România la MNAC- Muzeul Național de Artă Contemporană, REACTOR de Creație și Experiment, Spațiul Ambasada și în afara țării la dotdotdot festival (2016, Vienna, AT) și Altofest (2018, Napoli, IT). 

 

SIMONA DEACONESCU / TANGAJ COLLECTIVE

 

Simona Deaconescu (1987, RO) este coregrafă și regizoare de film experimental. Este fondatoarea Tangaj Collective și directorul artistic al Bucharest International Dance Film Festival. Spectacolele, instalațiile și filmele marca Tangaj Collective explorează criza de percepție în societatea contemporană și întrebări despre viitorul corpului.

 

Simona este deținătoare a bursei danceWEB, oferită de rețeaua Life Long Burning în cadrul Festivalului ImPulsTanz (2014, Vienna, AT), desemnată artist Aerowaves Twenty18 de către rețeaua Aerowaves, care promovează cei mai promițători coregrafi emergenți din Europa pentru spectacolul "Counterbody" și deținătoare a Loikka Award (2018, Helsinki, FI) pentru excelență în realizarea filmului de dans "Sonder". 

 

În 2016 a primit Premiul Centrului Național al Dansului București pentru contribuția adusă dansului contemporan românesc. 

 

A fost selectată pentru a-și dezolta cercetarea artistică  în cadrul unor rezidențe internaționale oferite de Fundația Gabriela Tudor (RO), Asociația 4Culture (RO), Battery Dance Studios New York (SUA), TeatrInGestAzione (IT), Forum Danca (PT) și La Briqueterie Paris - Val-de-Marne Choreographic Development Centre (FR).

 

Printre cele mai cunoscute spectacole și instalații performative realizate de Simona, alături de Tangaj Collective, se numără "Fabrica de Vise" (2013), "Birdville" (2014/2018), "Aftertaste" (2015), "Counterbody" (2017) și "Retro Walk Decades to the Sun" (2018). Acestea au fost prezentate în turneu național și internațional în Italia, SUA, Austria, Turcia, Portugalia, Bulgaria și Lituania. Scurtmetrajele sale "Silent Places" (2014) și "Sonder" (2016) au fost selectate în peste 40 de festivaluri din lume. A fost invitată să predea ateliere despre metoda sa de lucru în Budapesta, Istanbul, Viena, Klaipeda și Santiago de Chile, precum și în mai multe orașe din România. 

 

În 2019 Simona este selectată ca și coregrafă emergentă de prestigiosul Springboard Danse Montreal (CA) și colaborează la realizarea a două noi instalații performative în Torino și Plovdiv. 

we also recommend

Videocratie DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Videocratie

DVD - One World Romania
Bucuresti

Oana Pellea – Un om liber vorbind despre libertate Festivalul de Film și Istorii Râșnov #11
25.07.2019
Oana Pellea – Un om liber vorbind despre libertate

Festivalul de Film și Istorii Râșnov #11
Grădina Cetății Râșnov

Panel FFIR: Libertate economică Festivalul de Film și Istorii Râșnov #11
20.07.2019
Panel FFIR: Libertate economică

Festivalul de Film și Istorii Râșnov #11
Școala Peter Thal

Panel FFIR: Iuliu Maniu Festivalul de Film și Istorii Râșnov #11
21.07.2019
Panel FFIR: Iuliu Maniu

Festivalul de Film și Istorii Râșnov #11
Școala Peter Thal