Noi și ceilalți: Emergența străinului în arta vizuală occidentală

Noi și ceilalți: Emergența străinului în arta vizuală occidentală Conferință susținută de Victor Ieronim Stoichiță, urmată de un dialog cu Mihaela Dedeoglu

Noi și ceilalți: Emergența străinului în arta vizuală occidentală

Conferință susținută de Victor Ieronim Stoichiță, urmată de un dialog cu Mihaela Dedeoglu

Conferința se poate urmări în direct online și rămâne disponibilă pentru vizionare timp de 14 zile.

Scopul conferinței este de a aborda Întâlnirea cu Celălalt așa cum are ea loc sub semnul vizibilului. Arta occidentală nu pare să fi făcut din „imaginea celuilalt“ unul din centrele sale de interes. Celălalt se construiește la margine.

Evrei, nomazi, negri, musulmani. Iată cele patru figuri ale alterității care vor face obiectul reflecției în această conferință. E vorba, mai degrabă decât de o alegere liberă, de o necesitate impusă de formarea în zorii Timpurilor moderne a ceea ce profesorul Victor Stoichiță dorește să desemneze ca „iconosfera diferenței“, iconosferă a cărei construcție are loc în strânsă relație cu prospecțiunile unei Europe în căutarea propriei identități.

Toți acești Ceilalți („interiori“ sau „exteriori“), misterioși, amenințători, interziși, fascinanți, suscită reacții multiple, uneori negative, aproape întotdeauna amestecate: curiozitate, teamă, dorință, respingere… Dat fiind caracterul în afara normei al Celuilalt, locul său în iconosfera pe cale să se cristalizeze în conformitate cu reguli precise nu poate fi decât problematic. Nu mai puțin, în pofida dificultăților și reticențelor, „Diferitul“ și „Neasemănătorul“ sfârșesc prin a accede la vizibilitate.

În ce fel?


VICTOR IERONIM STOICHIȚĂ este profesor de istoria artei la Universitatea din Fribourg, Departamentul de științe istorice. A fost profesor invitat la diferite universităţi, printre care Sorbona (1987), Göttingen (1989–1990), Frankfurt (1990), Harvard (2005–2007), precum şi la Collège de France (2008). În februarie 2007 a primit titlul de doctor honoris causa al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, iar în 2011, cel de doctor honoris causa al Universităţii Catolice din Louvain. Din 2012 este membru al Academiei Naţionale Italiene („Dei Lincei“), iar din 2014, membru al Academiei Europene. În 2014 a fost titularul Catedrei anuale a Muzeului Luvru şi i-a fost conferit titlul de „Chevalier des arts et des lettres“ al Republicii Franceze. În februarie 2018 a susținut la Ateneul Român conferința cu titlul „Călătorie în iconosferă“, în cadrul primei ediții a seriei de conferințe „Despre lumea în care trăim“.

Este autorul a numeroase scrieri, printre care Creatorul şi umbra lui, Meridiane, 1981, şi Humanitas, 2007; L’instauration du tableau: Métapeinture à l’aube des Temps Modernes, Méridiens-Klincksieck, Paris, 1993; (trad. rom. Meridiane, 1999; Humanitas, 2012); Efectul Don Quijote, Humanitas, 1995; Goya: The Last Carnival (în colaborare cu Anna Maria Coderch), Reaktion Books, Londra, 1999 (trad. rom. Humanitas, 2007); Ver y no ver, Siruela, Madrid, 2005 (trad. rom. Humanitas, 2007); The Pygmalion Effect: from Ovid to Hitchcock, The University of Chicago Press, Chicago, 2008 (trad. rom. Humanitas, 2011); Efectul Sherlock Holmes: Trei intrigi cinematografice, Humanitas, 2013; L’image de l’Autre: Noirs, Juifs, Musulmans et „Gitans“ dans l’art occidental des Temps Modernes, Hazan, Paris, 2014; Oublier Bucarest: Un récit, Actes Sud, Arles, 2014; Cum se savurează un tablou și alte studii de istoria artei, Humanitas, 2015; Imaginea Celuilalt: Negri, evrei, musulmani și țigani în arta occidentală în zorii epocii moderne, 1453–1800, Humanitas, 2017; Despre trup: Anatomii, redute, fantasme, Humanitas, 2020.


MIHAELA DEDEOGLU lucrează în mass-media de peste 30 de ani. A început în radio, a continuat cu televiziune, reviste de modă și din nou radio, care este elementul său favorit. Din 2007 realizează zilnic o emisiune de actualitate culturală la RFI Romania.

Eveniment prezentat de MARIUS CONSTANTINESCU, jurnalist cultural şi realizator TV.

Partener principal: Dedeman

Parteneri: Filarmonica George Enescu, Asociația ARCCA, Editura Humanitas, Hotel Cișmigiu, DS Automobiles, Știrile PROTV, Weekend Adevărul, Europa FM, Radio România Cultural, RFI România, Euronews România, Hotnews.ro, Contributors.ro, PressOne, Veridica.ro

Location
Date
Price
Order
Location
Date
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 19 mai, ora 11.30
Order

70 lei


Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

we also recommend


În căutarea tribului pierdut: Omul și Natura Conferință susținută de Alexandru Stermin, urmată de un dialog cu Radu Paraschivescu
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 18 mai, ora 11.30
În căutarea tribului pierdut: Omul și Natura
Online
Cum se nimicește un demon și cum înving religiile Conferință susținută de Catherine Nixey, urmată de un dialog cu Cătălin Striblea
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 18 mai, ora 17.30
Cum se nimicește un demon și cum înving religiile
Online
Capitalismul încotro? Conferință susținută de Cristian Mureșan, urmată de un dialog cu Gabriel Liiceanu
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 19 mai, ora 17.30
Capitalismul încotro?
Online
Ce ne facem cu specia umană. Este oare cu putință conviețuirea? Conferință susținută de Gabriel Liiceanu, urmată de un dialog cu Horia-Roman Patapievici
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 20 mai, ora 19.30
Ce ne facem cu specia umană. Este oare cu putință conviețuirea?
Online