Cum ne poate îmbunătăți arhitectura viețile

Cum ne poate îmbunătăți arhitectura viețile Conferință susținută de Daniel și Maximilian Zielinski, urmată de un dialog cu Horia-Roman Patapievici

Cum ne poate îmbunătăți arhitectura viețile

Conferință susținută de Daniel și Maximilian Zielinski, urmată de un dialog cu Horia-Roman Patapievici

Conferința se poate urmări în direct online și rămâne disponibilă pentru vizionare timp de 14 zile.

Societățile noastre au fost puse recent în fața unor provocări noi, cum ar fi criza climatică, creșterea populației sau inegalități de tot felul. Pandemia a dus și ea la o accelerare a tendințelor și este ușor de prevăzut că bunele practici care se aplică astăzi în arhitectură și în proiectarea mediului construit vor fi depășite, în special dacă ne dorim o dezvoltare sustenabilă a orașelor sau a comunităților. Dar ce înseamnă acest lucru, cum se poate măsura și cum putem influența anumite direcții care au cel mai mare potențial să ne conducă spre o organizare mai bună a lumii, care să o facă mai justă, funcțională, eficientă și sigură?

Conferința va avea o abordare holistică, plecând de la soluții la scara urbană și ajungând la rezolvări de detaliu care privesc protejarea și îmbunătățirea clădirilor istorice și a țesutului existent. Vom vorbi și despre cum construim astăzi și care sunt tendințele pentru anii următori. Urmărind ideea că tot ceea ce s-a imaginat vreodată a fost sau va fi în cele din urmă realizat, ne vom întreba și la ce ne putem aștepta de la viitor.

DANIEL ZIELINSKI

Pentru Daniel Zielinski arhitectura a fost întotdeauna o pasiune, de când își urmărea părinții în timp ce aceștia lucrau și el mâzgălea pe sub masa lor până la pregătirea sa formală la București și Stuttgart, unde a absolvit în 2008, și implicarea sa într-o serie de proiecte internaționale unice, care au ca punct comun bunăstarea consumatorilor asigurată prin design și inovație.

În 2016 a devenit partener la Foster + Partners și a acceptat noi provocări, regândind domeniul public prin planuri durabile, promovând învățarea și dezvoltarea în campusuri educaționale, schimbând percepția asupra muncii prin promovarea unui mediu sănătos la birou, folosind inovația, diversitatea și alegerea, creând clădirile rezidențiale dorite, reședințe private unice și modelând spații de wellness și experiențe de neegalat prin dezvoltarea ospitalității.

Cel mai provocator proiect de până acum a fost Apple Park din Cupertino și colaborarea cu designerii săi prodigioși.

MAXIMILIAN ZIELINSKI

Lucrând împreună cu fratele său, Daniel, Maximilian Zielinski se străduiește în permanență să-și îmbunătățească abordarea față de nevoile contemporane și viitoare, totodată promovând sustenabilitatea și îmbunătățirea societății în toate modurile posibile. A absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism din Stuttgart în 2008.

A fost distins cu premiul I la Living City Design Competition organizată de International Living Building Institute și The National Trust for Historic Preservation. De asemenea, a câștigat premiul I la concursul RAN – Scharnhauser Park, unde proiectul său a fost selectat pentru construcție și finalizat în 2016. Lucrările sale au fost citate în numeroase publicații și a ținut prelegeri la diferite universități.

De când s-a alăturat echipei Foster + Partners, în 2008, Maximilian a lucrat la proiecte internaționale, inclusiv Masdar City din Abu Dhabi, South Sea Pearl Eco Island din regiunea Hainan, China, Qinhuangdao Harbour Regeneration din Qinhuangdao, China, Tripoli Marina din Croația și multe altele. Proiectele mai recente includ Masterplanul Santa Clara din San Franscisco, sediul Apple Park din California și Apple 5th Avenue din New York. În prezent, el supraveghează mai multe proiecte, inclusiv planificare generală, dezvoltări cu utilizare mixtă și stațiuni de clasă mondială la Marea Roșie.

 

HORIA-ROMAN PATAPIEVICI, fizician de formație, s-a impus pe scena culturală românească prin eseurile și analizele sale riguroase, erudite, de anvergură intelectuală enciclopedică. A fost președintele Institutului Cultural Român, a condus rețeaua institutelor naționale de cultură din Uniunea Europeană (EUNIC), iar în prezent este președintele Artmark. A realizat emisiunea TV Înapoi la argument și a condus revista ID – Idei în Dialog. A susținut cursuri de istoria științei și de istoria ideilor la Universitatea din București. Împreună cu Radu Vancu, îngrijește o ediție în cinci volume a operei lui Ezra Pound. Cărți publicate: Cerul văzut prin lentilă, Zbor în bătaia săgeții, Politice, Omul recent, Ochii Beatricei, Discernământul modernității, De ce nu avem o piață a ideilor, Ultimul Culianu, O idee care ne sucește mințile (în colaborare cu Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu), Partea nevăzută decide totul, Două eseuri despre paradis și o încheiere, Anii urii, Despre viață, destin și nostalgie.

Eveniment prezentat de MARINA CONSTANTINESCU, jurnalistă, realizatoare de emisiuni de televiziune și critic de teatru și film.

 

Partener principal: Dedeman

Parteneri: Filarmonica George Enescu, Asociația ARCCA, Editura Humanitas, Hotel Cișmigiu, DS Automobiles, Euronews România, Radio Guerrilla, Radio România Cultural, RFI România, Hotnews.ro, Contributors.ro, PressOne, Veridica.ro

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

we also recommend


În căutarea tribului pierdut: Omul și Natura Conferință susținută de Alexandru Stermin, urmată de un dialog cu Radu Paraschivescu
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 18 mai, ora 11.30
În căutarea tribului pierdut: Omul și Natura
Online
Cum se nimicește un demon și cum înving religiile Conferință susținută de Catherine Nixey, urmată de un dialog cu Cătălin Striblea
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 18 mai, ora 17.30
Cum se nimicește un demon și cum înving religiile
Online
Noi și ceilalți: Emergența străinului în arta vizuală occidentală Conferință susținută de Victor Ieronim Stoichiță, urmată de un dialog cu Mihaela Dedeoglu
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 19 mai, ora 11.30
Noi și ceilalți: Emergența străinului în arta vizuală occidentală
Online
Capitalismul încotro? Conferință susținută de Cristian Mureșan, urmată de un dialog cu Gabriel Liiceanu
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 19 mai, ora 17.30
Capitalismul încotro?
Online
Ce ne facem cu specia umană. Este oare cu putință conviețuirea? Conferință susținută de Gabriel Liiceanu, urmată de un dialog cu Horia-Roman Patapievici
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 20 mai, ora 19.30
Ce ne facem cu specia umană. Este oare cu putință conviețuirea?
Online