fbpixel

Conferința Omul din spatele unui profesor, ed. XIV. Cum gestionăm învățarea în condițiile actuale

Conferința Omul din spatele unui profesor, ed. XIV. Cum gestionăm învățarea în condițiile actuale

Conferința Omul din spatele unui profesor, ed. XIV. Cum gestionăm învățarea în condițiile actuale

Sâmbătă, pe 21 Mai de la ora 11:00 ne revedem la cea de-a XIV-a ediție a conferinței ”Omul din spatele unui profesor”. Tema pe care o vom aborda este Cum gestionăm învățarea în condițiile actuale. După 2 ani de pandemie în care profesorii și elevii s-au adaptat la foarte multe schimbări și cu războiul care are loc atât de aproape de noi este important să spunem lucrurilor pe nume și să conștientizăm că este necesar să ne recalibrăm așteptările pe care le avem de noi înșine, de la elevii, de la profesori și de la învățare.

Vă așteptăm cu drag alături de noi să abordăm cu blândețe discuțiile despre subiectele sensibile din școală și să normalizăm comunicarea deschisă, centrată pe împuternicirea profesorilor și a elevilor.

Speakerii vor fi anunțați în curând.

Toţi profesorii participanţi vor primi adeverinţă de participare. Conferinţa face parte din programul “Împreună Educăm Generaţii” al Asociaţiei PlaYouth, în cadrul căruia organizăm și workshop-uri tematice ce susțin procesul de învățare continuă a profesorilor.

Prețul biletului este 39 RON, informații despre bilete găsiți accesând acest link! Împreună educăm generații,ața cum putem mai bine, indiferent de ceea ce se întâmplă în jur.

Parteneri strategici: MERITO, Școala Aletheea, Aqua Carpatica, DPH, Kinderpedia Parteneri Media: Itsy Bitsy, Agenda Culturala PENTRU COPII, România Pozitivă Pentru parteneriate media sau marketing ne puteți trimite un e-mail la contact@playouth.ro

 

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

we also recommend


În căutarea tribului pierdut: Omul și Natura Conferință susținută de Alexandru Stermin, urmată de un dialog cu Radu Paraschivescu
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 18 mai, ora 11.30
În căutarea tribului pierdut: Omul și Natura
Online
Cum se nimicește un demon și cum înving religiile Conferință susținută de Catherine Nixey, urmată de un dialog cu Cătălin Striblea
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 18 mai, ora 17.30
Cum se nimicește un demon și cum înving religiile
Online
Noi și ceilalți: Emergența străinului în arta vizuală occidentală Conferință susținută de Victor Ieronim Stoichiță, urmată de un dialog cu Mihaela Dedeoglu
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 19 mai, ora 11.30
Noi și ceilalți: Emergența străinului în arta vizuală occidentală
Online
Capitalismul încotro? Conferință susținută de Cristian Mureșan, urmată de un dialog cu Gabriel Liiceanu
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 19 mai, ora 17.30
Capitalismul încotro?
Online
Ce ne facem cu specia umană. Este oare cu putință conviețuirea? Conferință susținută de Gabriel Liiceanu, urmată de un dialog cu Horia-Roman Patapievici
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 20 mai, ora 19.30
Ce ne facem cu specia umană. Este oare cu putință conviețuirea?
Online