fbpixel
Skip to main content

West meets East @ BUCUREȘTI | Bartók, Shankar, Enescu

Gilles APAP, Udhai MAZUMDAR, Rohan DASGUPTA, Bhaskar DAS - un concert Jazzmine.World

West meets East @ BUCUREȘTI | Bartók, Shankar, Enescu Gilles APAP, Udhai MAZUMDAR, Rohan DASGUPTA, Bhaskar DAS

Category: un concert Jazzmine.World

#concert #classical music

Concertul “West meets East” din acest an, ultimul din trilogia inițiată în 2017, se anunță și mai incitant decât edițiile precedente.

Vă invităm la o nouă întâlnire la nivel înalt între muzica clasică a Indiei și cea românească, în spiritul proiectului inițiat în 1967 de Ravi Shankar și Yehudi Menuhin.

• Artiștii vor încheia interpretarea în premieră în România a tuturor compozițiilor lui Ravi Shankar pentru vioară și instrumente indiene, de pe legendara trilogie “West meets East”, piatră de temelie a muzicii World. Vom asculta compoziții de pe celebrele albume premiate cu Grammy, necântate încă la edițiile trecute.

• Vom degusta muzici cunoscute din România, renăscute într-un nou avatar. Udhai Mazumdar, elevul lui Shankar, ne va prezenta noi aranjamente pentru vioară și instrumente indiene după lucrări de la noi, de această dată inspirate de spațiul Transilvaniei.

• Alături de muzica clasică a Indiei de Nord,  concertul va include compoziții de Béla Bartók, muzician ales de Yehudi Menuhin să reprezinte Occidentul în cadrul proiectului de acum 50 de ani, împreună de George Enescu.

• Echipei de muzicieni i se va alătura violonistul francez Gilles Apap, virtuoz spectaculos și creativ, care a reușit să îl impresioneze pe însuși Menuhin, care i-a spus, cu admirație, că este “exemplul de muzician al secolului XXI”. Gilles Apap este familiarizat cu stilul de interpretare al muzicii clasice indiene, pe care l-a ilustrat în filmul "Apap Masala", un documentar în care călătorește în India și cântă împreună cu maeștri indieni.

__________________________

Gilles Apap este renumit în toată lumea atât pentru interpretările sale pline de virtuozitate de piese clasice consacrate, cât și pentru interesul pentru toate genurile de muzici tradiționale, de la bluegrass-ul american la muzica la scripcă irlandeză, de la muzica lăutărească est-europeană la muzica indiană, pe care le cântă cu aceeași pasiune și bucurie ca și muzica lui Bach, Mozart sau Ravel.

Este un fin cunoscător al muzicii românești, iar interpretările sale de piese precum Hora Staccato, ori repertoriul lui George Enescu sau “Dansurile românești” ale lui Bartók, ridică sălile de concert în picioare.

VIDEO: Gilles Apap - cadența in concertul de Mozart care l-a impresionat pe Menuhin

VIDEO: Gilles Apap - Hora Staccato / VIDEO: Gilles Apap improvising with the North Chamber Orchestra

__________________________

Ne vom reîntâlni cu trio-ul din India, care ne-a delectat și în edițiile precedente:

Udhai Mazumdar la tabla (percuții indiene), a fost format ca muzician în tradiția milenară indiană, locuind împreună cu maestrul și avându-le colege de generație pe Anoushka Shankar și pe Norah Jones. L-a însoțit pe Ravi Shankar în concerte memorabile pentru Familiile Regale Britanică și Suedeză, și a cântat alături de Zakir Hussain la concertul aniversării de 75 de ani a maestrului său. A concertat în India, Franța, Italia, Elveția, Germania, Ungaria, România, Rusia, Ucraina, Mongolia, Vietnam și Indonezia.

Udhai Mazumdar va fi însoțit de discipolii săi, Rohan Dasgupta la sitar și Bhaskar Das la bansuri (flaut de bambus).

VIDEORaga Bagheshri la București

Rohan Dasgupta este considerat unul dintre tinerii maeștri în devenire, bucurându-se de onoruri precum Premiul Președinției Indiei sau de Bursa Guvernului Indiei. Își reprezintă adesea țara în concerte ale misiunilor diplomatice din toată lumea. Rohan se remarcă printr-un stil dinamic și reflexiv, precum și prin multă deschidere pentru experimente în diverse genuri muzicale.

Bhaskar Das este cunoscut acum publicului român pentru sunetul cald al flautului său din bambus. Descendent al unei mari familii de muzicieni clasici indieni, Bhaskar a primit în dar primul său flaut la vârsta de 4 ani de la maestrul Bholanath Prasanna, profesor al legendarului Pt. Hariprasad Chaurasia. A câștigat numeroase premii la concursuri muzicale și a avut onoarea de a concerta în fața primului ministru al Indiei, Narendra Modi, și al Regelui Philippe al Belgiei.

__________________________

Profitați de această ocazie unică, notați în calendar și veniți la concert ! Va fi o amintire de neuitat și veți putea afirma cu mândrie, peste ani: "Am fost martor la concertele West meets East din România."

Proiectul muzical "West meets East - după 50 de ani" a fost inițiat în 2017 și este manageriat de Jazzmine.World. Organizator: Centrul cultural "Rabindranath Tagore"


BILETELE pot fi cumpărate ONLINE de pe EVENTBOOK.ro

____________________________________________

PUNCTE DE VÂNZARE ÎN ORAȘ:

Sediul Eventbook (Brezoianu, nr 21) - program L-V, orele 10-18, cu excepția sărbătorilor legale

Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bulevardul Elisabeta nr. 38)

Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45)

Librăria Humanitas Magheru (Bălcescu, nr. 36)

Librăria Humanitas Auchan (Str. 1 Decembrie 1918 nr. 33 A - Centrul Comercial Auchan Titan)

Librăria Franceză Kyralina (str. George Enescu nr. 8)

Lente - Dionisie Lupu 78 (Lahovari)

Lente - Arcului 8 (Armenească)

we also recommend