Muzica clasică spune povești. Unele sunt despre oameni, altele despre curaj, iubire, natură sau marile întrebări ale vieții. De cele mai multe ori însă, ascultăm aceste lucrări fără să cunoaștem povestea din spatele lor.
“Simfonia Tinerelor Minți” este un concert care își propune să schimbe acest lucru și să aducă muzica clasică mai aproape de public prin dialog, explicații și interpretare live.
Atunci când înțelegem o lucrare muzicală, nu îi răpim misterul, îi descoperim profunzimea.
Alături de dirijorul Vladimir Agachi și Young Famous Orchestra, vă invităm să descoperiți contextul în care au fost compuse marile lucrări, poveștile care le-au inspirat și alte detalii care vor schimba felul în care ascultați muzica.
Miercuri, 4 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în sala Auditorium Maximum din Cluj-Napoca, vă invităm să explorăm împreună lumea muzicii clasice.