JazzQuarters Trio

JazzQuarters Trio

JazzQuarters Trio

Membrii componenți ai band-ului, Bodo Tăbârca (tobe), Dimitrie Cristian Milea (bas) și Vlad Briciu (pian & synths), au activat împreună în alte contexte muzicale, însă proiectul „JazzQuarters Trio” reprezintă o  încarnare proaspătă a formulei, cu un repertoriu original sau adaptat după o manieră artistică personală.

Stilistica ansamblului se situează la confluența sonoră a mai multor sfere de influență muzicală: de la elemente frazeologice de tip bebop și frenezia muzicii fusion saptezeciste, până la ritmuri progresive și timbralitatea modernă a neo-soul-ului.

Astfel, viziunea colectivă a proiectului constă în realizarea unei simbioze în adevăratul sens al cuvântului. 

--------------------------------------------------
 

Noi, cei de la Point, ne-am propus să facem tot ce putem astfel încât 2022 să fie un an bun. Sau măcar să sune foarte bine. De aceea, am pornit o serie de concerte de jazz. Alături de Pure Jazz (un copil al Pure Indie) și de Laura Benedek (muzician de jazz și curatoarea acestui proiect), aducem pe scenă tineri muzicieni din România și din afara țării, de două ori pe lună.
Vă așteptăm cu drag și nerăbdare!

На даний момент у нас немає запланованих майбутніх вистав.

Будьте в курсі ваших улюблених подій

Підписатися

ми також рекомендуємо


Notte Morricone Un spectacol grandios de dans pe muzica lui Ennio Morricone
19:00 - Вівторок, 16 Червень
Notte Morricone
Teatrul Național
Concert Bosquito la FFIR18
20:00 - П'ятниця, 21 Серпень
Concert Bosquito la FFIR18
Grădina Cetății Râșnov
Alb Negru - Live Concert & Live DJ Set Party
22:00 - Четвер, 28 Травень
Alb Negru - Live Concert & Live DJ Set Party
Naive (etajele 5–6)