O alternativă la metodele clasice de cunoaștere, programul cultural Zilele Filmului „Memoria Holocaustului” ne impulsionează să descoperim istoria dintr-o perspectivă diferită, prin arta cinematografică.
Documentare și producții artistice internaționale ne amintesc de unul dintre cele mai întunecate episoade din istoria Europei și a României, Holocaustul.
Ne vorbesc despre o realitate care astăzi ne este străină, despre atrocități pe care nu le putem înțelege, dar care au existat.
Ne arată cum aceste evenimente și-au pus amprenta asupra celor care le-au trăit și asupra generațiilor care le-au urmat, ne aduc în prim-plan dileme despre dreptate, răzbunare sau iertare și ne avertizează în privința riscului de a uita istoria.
În perioada 27-29 ianuarie 2022, la Cinema Muzeul Țăranului, vor avea loc proiecții de filme pe tema Holocaustului. Informații pe www.inshr-ew.ro