program image

Program One World Romania 19

Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania va avea loc, într-o formulă ușor restrânsă, între 24 și 29 aprilie la București. Peste 40 de filme de scurt și lungmetraj vor fi proiectate la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie și Apollo111 Cinema, iar o bună parte din acestea vor fi disponibile și pentru streaming online, de pe teritoriul întregii țări, între 30 aprilie și 31 mai.

Pe fundalul fluxului neîntrerupt de știri despre războaie, genocide și adâncirea precarității sociale și economice, OWR19 invită publicul să reflecteze asupra punctului de cotitură în care ne aflăm: valorile democratice sunt sub presiune, discursurile de extremă dreaptă sunt normalizate, iar limitele a ceea ce este acceptabil în discursul public se îngustează. Tema ediției din acest an, „La limită”, își propune să chestioneze raționalitatea acestei direcții. Ni se cere să acceptăm austeritatea – în gândire, în economie, în acțiune – ca virtute, însă cum poate supraviețui o societate care își amputează educația, cultura, protecția socială și sănătatea publică?

Pe lângă proiecții de film, programul OWR19 va cuprinde și întâlniri cu cineaști și masterclass-uri, evenimente comunitare și de networking, discuții extinse cu profesioniști din industrie și din societatea civilă, programe dedicate cineaștilor emergenți și programe educaționale pentru liceeni, plus alte surprize care vor permite aceeași interacțiune sporită între spectatori, invitați și echipă cu care publicul a fost obișnuit.

Bilete

Bilete sunt disponibile pe Eventbook.ro, dar și fizic, în rețeaua partenerilor Eventbook, precum și în locațiile festivalului înainte de proiecții.

Bilet individual – 27/16 lei

Abonament general – 200/110 lei

Abonament full festival (general + online) – 275/135 lei

Abonament 5 intrări – 110/65 lei

Abonament online – 150 lei

Bilet individual online – 20 lei

* Prețurile reduse sunt valabile pentru elevi, studenți și seniori. Persoanele cu dizabilități și copiii sub 12 ani au intrare gratuită.

Politica de acces

  • Abonamentul permite accesul la toate proiecțiile și evenimentele din festival. Pentru garantarea locului în sală, recomandăm achiziționarea din timp a unui bilet cu valoare 0. Pentru rezervare, este nevoie să introduceți codul de bare al abonamentului în câmpul „Am abonament” din dreptul proiecției sau evenimentului la care doriți să participați. În cazul în care evenimentul este sold out și nu ați rezervat locul în sală, prioritate vor avea persoanele care au achiziționat bilet. În cazul proiecțiilor de la Cinema Elvire Popesco, numărul de rezervări este unul limitat, însă accesul se va face la fața locului în limita locurilor disponibile.
  • Rezervările expiră cu 5 minute înainte de ora începerii proiecției. De asemenea, după începerea proiecției, accesul în sală nu mai este permis, iar biletul devine invalid. Vă recomandăm să veniți cu 20 minute mai devreme pentru a evita orice situații neplăcute.
  • Locurile nu sunt alocate și sunt disponibile la alegerea spectatorului.
  • În cadrul evenimentelor și proiectelor pe care le organizăm facem toate eforturile pentru a oferi un cadru sigur și incluziv. Nu tolerăm discriminarea și discursurile care instigă la ură sau violență. Dacă sunteți martori sau experimentați orice formă de abuz, nu ezitați să ne comunicați. Vă rugăm să discutați direct cu un membru al echipei de organizare sau să ne scrieți pe comunicare@oneworld.ro.
  • Prin prezența la evenimentele OWR19 vă exprimați acordul pentru a fi fotografiat și/sau filmat. Imaginile vor fi folosite pentru promovarea evenimentului pe diverse canale media, fără scop comercial. În cazul în care nu doriți să fiți fotografiat și/sau filmat, vă rugăm să vă adresați echipei de organizare prezentă la eveniment.
  • Festivalul online are loc în perioada 30 aprilie - 31 mai și prezintă o selecție redusă de filme din programul fizic. Fiecare film poate fi vizionat o singură dată într-un interval de 48 de ore de la accesare. Filmele sunt disponibile pentru vizionare doar de pe teritoriul României.
  • Persoanele cu dizabilități au intrare gratuită. Pentru accesul acestora în săli, puteți solicita un bilet cu valoare 0 trimițând un email cu un document justificativ atașat către office@eventbook.ro cu minim 24 de ore înainte de proiecția filmului.

One World Romania 19


30 Aprilie - 31 Mai 2026

ABONAMENT ONLINE ONE WORLD ROMANIA 19
30 Aprilie - 31 Mai 2026
ABONAMENT ONLINE
ONE WORLD ROMANIA 19

15 filme din programul One World Romania 19 pot fi vizionate între 30 aprilie și 31 mai 2026 online, de oriunde din România. Pentru a viziona filmele OWR19, trebuie să fiți logat pe Eventbook în contul cu care ați achiziționat biletul și să apăsați pe butonul „Vizualizează” din dreptul / de pe pagina filmului respectiv....See more details

Online
ABONAMENT ONLINE
ONE WORLD ROMANIA 19
Online
price: 150 lei

30 Aprilie - 31 Mai 2026

CARTIERUL PILASTRO / IL PILASTRO ONE WORLD ROMANIA 19
30 Aprilie - 31 Mai 2026
CARTIERUL PILASTRO / IL PILASTRO
ONE WORLD ROMANIA 19
IT RO, EN

Directed by: Roberto Beani Documentary – Italy – 2025 – 81 min Section: Past Continuous The Pilastro Neighbourhood is a public housing complex built in the 1960s on the outskirts of Bologna, known for episodes of crime. Through its history and the lives of its residents, “Il Pilastro” explores the relationship between urban planning and lived experience; it reflects on how a suburb is born and transformed, and on the dynamics of a strong community.

Online
CARTIERUL PILASTRO / IL PILASTRO
ONE WORLD ROMANIA 19
Online
price: 20 lei
This event is not available in your region

30 Aprilie - 31 Mai 2026

CÂINELE DIN MINE SĂ POARTE PERLE, ÎMI DORESC + COUNTRY QUEER / I WANT MY INNER DOG TO WEAR PEARLS + COUNTRY QUEER ONE WORLD ROMANIA 19
30 Aprilie - 31 Mai 2026
CÂINELE DIN MINE SĂ POARTE PERLE, ÎMI DORESC + COUNTRY QUEER / I WANT MY INNER DOG TO WEAR PEARLS + COUNTRY QUEER
ONE WORLD ROMANIA 19
EN, FR RO, EN

I WANT MY INNER DOG TO WEAR PEARLS Directed by: Valeriu Andrișcă Documentary – Belgium – 2025 – 38 min Section: No Future Without – Extended Dialogues Siblings Victor (he/they) and Alexandra (she/they) return to Romania for a wedding. Victor documents their family’s history of rug weaving and discovers that even tapestry can become a debate about gender, tradition, and resistance....See more details

Online
CÂINELE DIN MINE SĂ POARTE PERLE, ÎMI DORESC + COUNTRY QUEER / I WANT MY INNER DOG TO WEAR PEARLS + COUNTRY QUEER
ONE WORLD ROMANIA 19
Online
price: 20 lei
This event is not available in your region

30 Aprilie - 31 Mai 2026

CE TREBUIE FĂCUT / THE THING TO BE DONE ONE WORLD ROMANIA 19
30 Aprilie - 31 Mai 2026
CE TREBUIE FĂCUT / THE THING TO BE DONE 12+
ONE WORLD ROMANIA 19
SL, SH RO, EN

Directed by: Srđan Kovačević Documentary – Croatia, Slovenia, Serbia – 2025 – 88 min Section: No Future Without – Extended Dialogues In the heart of Ljubljana, the Workers' Advocacy Office stands as a beacon of hope for the most vulnerable: working men and women, the unemployed, the disabled, pensioners, and migrants....See more details

Online
CE TREBUIE FĂCUT / THE THING TO BE DONE 12+
ONE WORLD ROMANIA 19
Online
price: 20 lei
This event is not available in your region

30 Aprilie - 31 Mai 2026

CU MUȘCHII ÎNCORDAȚI + RODUL DISPERĂRII – SCURTMETRAJE / THE MUSCLES ARE TENSE + FRUITS OF DESPAIR – SHORT FILMS ONE WORLD ROMANIA 19
30 Aprilie - 31 Mai 2026
CU MUȘCHII ÎNCORDAȚI + RODUL DISPERĂRII – SCURTMETRAJE / THE MUSCLES ARE TENSE + FRUITS OF DESPAIR – SHORT FILMS 15+
ONE WORLD ROMANIA 19
AR, FA, EN RO, EN

THE MUSCLES ARE TENSE Directed by: Mahshid Mahboubifar Documentary – Iran, Germany – 2025 – 16 min Section: Past Continuous Assembled from archival footage from the 2024 Palestine protests in Berlin, this film-essay is centered on the police camera, recording and archiving protestors’ bodies, and the protestors’ body; on the state’s monopoly on violence and protesting under constant surveillance....See more details

Online
CU MUȘCHII ÎNCORDAȚI + RODUL DISPERĂRII – SCURTMETRAJE / THE MUSCLES ARE TENSE + FRUITS OF DESPAIR – SHORT FILMS 15+
ONE WORLD ROMANIA 19
Online
price: 20 lei
This event is not available in your region

30 Aprilie - 31 Mai 2026

CUM RĂMÂNE CU PETEY? / WHAT ABOUT PETEY? ONE WORLD ROMANIA 19
30 Aprilie - 31 Mai 2026
CUM RĂMÂNE CU PETEY? / WHAT ABOUT PETEY? 12+
ONE WORLD ROMANIA 19
CS RO, EN

Directed by: Martin Trabalík Documentary – Czech Republic – 2025 – 86 min Section: No Future Without – Extended Dialogues Recently widowed, Mr. Jochec must take on caring for his two teenage children: Vanesa and Pete, who lives with a severe autism spectrum disorder....See more details

Online
CUM RĂMÂNE CU PETEY? / WHAT ABOUT PETEY? 12+
ONE WORLD ROMANIA 19
Online
price: 20 lei
This event is not available in your region

30 Aprilie - 31 Mai 2026

DOVEZI / EVIDENCE ONE WORLD ROMANIA 19
30 Aprilie - 31 Mai 2026
DOVEZI / EVIDENCE 12+
ONE WORLD ROMANIA 19
EN RO

Directed by: Lee Anne Schmitt Documentary – USA – 2025 – 75 min Section: Past Continuous “Evidence” is both an analysis of corporate spending and the impact of dark money on US politics and ideology, and a personal meditation on ideas of family and care. In her most personal film to date, Lee Anne Schmitt blends funded archival materials, industrial landscapes, and personal domestic imagery, reflecting on how her own family—by birth and by choice—was shaped within a mythology of capitalism....See more details

Online
DOVEZI / EVIDENCE 12+
ONE WORLD ROMANIA 19
Online
price: 20 lei
This event is not available in your region

30 Aprilie - 31 Mai 2026

DRAGOSTE FĂRĂ CUVINTE / A QUIET LOVE ONE WORLD ROMANIA 19
30 Aprilie - 31 Mai 2026
DRAGOSTE FĂRĂ CUVINTE / A QUIET LOVE 12+
ONE WORLD ROMANIA 19
ISG, BSL, EN RO, EN

Directed by: Garry Keane Documentary – Ireland, United Kingdom – 2025 – 96 min Section: Youth Days Three Deaf couples share their remarkable love stories through Irish Sign Language: a decades-long forbidden romance across a religious divide, an LGBTQIA+ couple navigating parenthood with Deaf and hearing daughters, and a Deaf boxer and his hearing partner facing a life-altering choice....See more details

Online
DRAGOSTE FĂRĂ CUVINTE / A QUIET LOVE 12+
ONE WORLD ROMANIA 19
Online
price: 20 lei
This event is not available in your region

30 Aprilie - 31 Mai 2026

ÎMPREUNĂ / IN THIS TOGETHER ONE WORLD ROMANIA 19
30 Aprilie - 31 Mai 2026
ÎMPREUNĂ / IN THIS TOGETHER
ONE WORLD ROMANIA 19
EN, NL RO, EN

Directed by: Lisette Olsthoorn Documentary – Netherlands – 2025 – 59 min Section: On the Verge A film about work and what we want from it. Three former Uber drivers and three actors reenact and reflect on a failed negotiation with Uber representatives. Outlines of a collective experience become visible, as work puts us into often conflicting positions, forcing us to mistreat each other....See more details

Online
ÎMPREUNĂ / IN THIS TOGETHER
ONE WORLD ROMANIA 19
Online
price: 20 lei
This event is not available in your region

30 Aprilie - 31 Mai 2026

PAIKAR ONE WORLD ROMANIA 19
30 Aprilie - 31 Mai 2026
PAIKAR 15+
ONE WORLD ROMANIA 19
EN, NL RO, EN

Directed by: Dawood Hilmandi Documentary – Netherlands – 2025 – 97 min Section: On the Verge After fleeing his home as a boy for freedom in the West, Afghan-Dutch filmmaker Dawood Hilmandi returns years later to confront his father, an imam with a violent past. In a journey through Afghanistan, Iran and Iraq, ”Paikar” explores the invisible inheritance of war and silence that shapes generations, and invites us to rediscover the tenderness that endures within even the most hardened souls....See more details

Online
PAIKAR 15+
ONE WORLD ROMANIA 19
Online
price: 20 lei
This event is not available in your region