program image

Program Festivalul Filmului Francez

Institutul Francez din România prezintă, cu ocazia celei de-a 30-a ediții, Festivalul de Film Francez, care va avea loc între 19 și 29 martie 2026 la București, precum și în alte 15 orașe: Arad, Baia Mare, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Pitești, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.

Cu o tradiție de 30 de ani, festivalul s-a impus ca o întâlnire de neratat pentru cinefili și ca un spațiu privilegiat de dialog intercultural, printr-o programare riguroasă, deschisă marilor teme contemporane și noilor forme de expresie cinematografică. Pentru a celebra această aniversare, festivalul va propune o selecție de peste 30 de filme, îmbinând producții inedite cu titluri de referință ale cinematografiei franceze din ultimii ani. Această ediție va marca, de asemenea, lansarea a trei noi programe dedicate tinerilor, noi parteneriate și multe surprize!

Tarife de acces:

27 lei – tarif general

16 lei  - tarif redus pentru elevi, studenți, pensionari

11 lei – tarif super redus pentru copii sub 12 ani

35 lei – tarif adult+copil la filmele pentru întreaga familie

Acces posibil, dar limitat pe baza carnetelor de 5/10 bilete ale sălii Elvire Popesco

Acces gratuit pentru persoanele cu dizabilități, în limita locurilor disponibile

Ne vedem la film!

Festivalul Filmului Francez


29 Mar 2026
17:30

FIERROT LE POU + LA HAINE / URA FESTIVALUL FILMULUI FRANCEZ #30 - SECȚIUNEA PATRIMONIU: 30 DE ANI DE CINEMA FRANCEZ
29 Mar 2026 17:30
FIERROT LE POU + LA HAINE / URA 18+
FESTIVALUL FILMULUI FRANCEZ #30 - SECȚIUNEA PATRIMONIU: 30 DE ANI DE CINEMA FRANCEZ
FR RO, EN

FIERROT LE POU Regizor: Mathieu Kassovitz Distribuție: Solange Labonne, Mathieu Kassovitz Genul filmului: Dramă Țară: Franța Anul: 1990 Durată: 0h7m Sinopsis:  În fiecare sâmbătă, la aceeași oră, o tânără vine să se antreneze singură într-o veche sală de sport pariziană....Voir plus de détails

Cinema Elvire Popesco, București
FIERROT LE POU + LA HAINE / URA 18+
FESTIVALUL FILMULUI FRANCEZ #30 - SECȚIUNEA PATRIMONIU: 30 DE ANI DE CINEMA FRANCEZ
Cinema Elvire Popesco, București
prix: 27 lei

29 Mar 2026
20:00

LA JETÉE + LE CINQUIÈME PLAN DE LA JETÉE / AL CINCILEA PLAN DIN LA JETÉE FESTIVALUL FILMULUI FRANCEZ #30 - SECȚIUNEA PATRIMONIU: 30 DE ANI DE CINEMA FRANCEZ
29 Mar 2026 20:00
LA JETÉE + LE CINQUIÈME PLAN DE LA JETÉE / AL CINCILEA PLAN DIN LA JETÉE
FESTIVALUL FILMULUI FRANCEZ #30 - SECȚIUNEA PATRIMONIU: 30 DE ANI DE CINEMA FRANCEZ
FR, DE RO, EN

LA JETÉE Regizor: Chris Marker Distribuție: Étienne Becker, Jean Négroni, Hélène Chatelain Genul filmului: Dramă Țară: Franța Anul: 1962 Durată: 0h28 Sinopsis:  (FR)  LA JETÉE, l’une des rares incursions du réalisateur dans la fiction, est réalisé presque entièrement à partir de photographies fixes, accompagnées d’une voix off et de musique....Voir plus de détails

Cinema Elvire Popesco, București
LA JETÉE + LE CINQUIÈME PLAN DE LA JETÉE / AL CINCILEA PLAN DIN LA JETÉE
FESTIVALUL FILMULUI FRANCEZ #30 - SECȚIUNEA PATRIMONIU: 30 DE ANI DE CINEMA FRANCEZ
Cinema Elvire Popesco, București
prix: 27 lei