program image

Program BUCHAREST INTERNATIONAL DANCE FILM FESTIVAL #10

MAPPING BODIES – 5-8 SEPTEMBRIE 2024

Între 5 și 8 septembrie, în București are loc singurul festival internațional de film de dans din estul Europei la acest moment: Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF). Pe parcursul a patru zile, în 10 locații, vor avea loc peste 30 de evenimente prin care publicul din România o să (re)descopere filmul de dans.

Festivalul va aduce publicului bucureștean filme de dans de lungmetraj și scurtmetraj în premieră, expoziții VR, performance-uri, tururi ghidate și ateliere dedicate. Tema acestei ediții este Mapping Bodies. Anul acesta este unul aniversar pentru BIDFF și își propune să sărbătorească cele 10 ediții prin evenimente speciale, care vor avea loc în multiple locații din București.

Programul este structurat pe cinci secțiuni:

BIDFF Films conține patru lungmetraje prezentate în premieră în România și Competiția Internațională de Scurtmetraje, în care cele mai bune scurtmetraje din lume, cu și despre dans, concurează pentru premiile festivalului.

BIDFF VR este o secțiune dedicată noilor forme de media care se intersectează cu arta și tehnologia.

BIDFF Expand cuprinde perfomance-uri, ateliere și instalații.

BIDFF Exchange presupune un forum în cadrul căruia vor discuta despre situația actuală a filmului de dans în Europa invitați din afara țării din domeniul cinematografic și coregrafic.

BIDFF Community înseamnă tururi ghidate deschise  publicului, cât și evenimente cu circuit închis.

Mai multe detalii despre festival găsiți atât pe bidff.ro, cât și pe paginile de Facebook și Instagram ale festivalului.

Bucharest International Dance Film Festival este organizat de Asociația Tangaj Collective.

-----

Bucharest International Dance Film Festival, Ediția a X-a, este un proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București 565. Conexiuni urbane” 2024.

„Bucharest International Dance Film Festival. Ediția a X-a” este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național - AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Festivalul este sprijinit de Institutul Francez, Institutul Cultural Român, Institutul Cultural Roman de la Roma, Institutul Cultural Roman de la Madrid, Institutul Cultural Roman de la Londra, Institutul Cultural Roman de la Berlin,  Institutul Italian de Cultură, Pro Helveția și Acuarela.

Partenerii și gazdele festivalului sunt: Institutul Francez (Cinema Elvire Popesco), creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Grădina cu filme - Cinema & More, Cinema Muzeul Țăranului, Centrul Național al Dansului București, /SAC @ MALMAISON, Teatrul Masca, Roaba de Cultură, Apollo 111, Cărturești, Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice „Amalia și Șef Rabin Dr. Moses Rosen", ADO - Asociația Artă pentru Drepturile Omului și Studiourile Ferentari.

Văzut de Radio Guerrilla

Parteneri media: Zile și Nopți, Adevărul, Revista Golan, Unica, Ziarul Metropolis, Happ.ro, MovieNews, CineFAN, Radio România Cultural, Zeppelin, Cinefilia

 

événements