program image

Festivalul Internațional de Film Experimental Bucuresti BIEFF - Ediția 16

Festivalului Internațional de Film Experimental București - BIEFF revine la București în perioada 23-30 septembrie cu cea de-a 16-a ediție

Tema de anul acesta a festivalului - Vanishing Futures/ Viitoruri care dispar - explorează modurile în care putem continua să ne imaginăm viitorul într-o lume marcată de crize ecologice, politice și tehnologice, invitând totodată la reflecție asupra viitorurilor care ne-au fost promise, refuzate sau care au rămas încă neîmplinite.

Noua ediție propune un program variat care va cuprinde aproximativ 100 de scurtmetraje și lungmetraje care vor fi proiectate ca parte a celor trei competiții ale festivalului: competiția națională de scurtmetraj dedicată filmelor realizate de cineaști de origine română, competiția internațională de scurtmetraj, care reunește experimente formale variate din peste 20 de țări, și competiția internațională de lungmetraj dedicată cineaștilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj, dar și în cadrul unor programe speciale dedicate unor autori precum Rosa Barba, James Benning sau Artavazd Pelechian și al altor programe tematice curatoriate în conexiune cu tema festivalului. În plus, agenda BIEFF.16 va include și proiecții de film pentru copii și adolescenți,  precum și evenimente de tip expanded cinema, paneluri și discuții tematice, dialoguri între cineaști și public și alte contexte de întâlnire conviviale care vor întregi experiența festivalieră.

Abonamentele BIEFF.16 sunt deja disponibile și urmăresc să ofere și anul acesta acces unor categorii cât mai diverse de public la evenimentele incluse pe agenda festivalului. 

***

De-a lungul celor șaisprezece ani de existență neîntreruptă, BIEFF s-a impus ca principalul eveniment dedicat cinematografiei inovatoare și experimentale din România, având ca scop promovarea cineaștilor și a artiștilor care se disting prin calitatea viziunii lor artistice și prin interesul de a explora și reinventa posibilitățile limbajului cinematografic, precum și prin viziunile lor personale puternice asupra realităților contemporane.

Program Festivalul Internațional de Film Experimental Bucuresti BIEFF - Ediția 16


calendar_month 30 Sep 2026
schedule 18:00

Competiția Națională de Scurtmetraj 2 Bucharest International Experimental Film Festival
calendar_month 30 Sep 2026 schedule 18:00
Competiția Națională de Scurtmetraj 2
Bucharest International Experimental Film Festival

Competiția Națională a festivalului va fi întotdeauna surprinzătoare, mai ales pentru noi. Și acum, la a șasea ediție, ne-au luat pe nepregătite experimentele cineaștilor români, multe extraordinar de vii și neașteptate, un nou cinema în adevăratul sens al cuvântului, complet descentralizat atât logistic – mici producții venite dinspre toate marginile industriei imaginilor în mișcare: școli de film, independenți, galerii și rezidențe de artă, laptopuri proprii și personale –, cât și formal....Voir plus de détails

location_on Cinema Union, București info
Competiția Națională de Scurtmetraj 2
Bucharest International Experimental Film Festival
location_on Cinema Union, București info
prix: 15 lei

calendar_month 30 Sep 2026
schedule 20:00

BIEFF.16 Eveniment de închidere - Special Screening: Double Freedom Bucharest International Experimental Film Festival
calendar_month 30 Sep 2026 schedule 20:00
BIEFF.16 Eveniment de închidere - Special Screening: Double Freedom
Bucharest International Experimental Film Festival
volume_up Spaniolă notes Română, Engleză

Regizor: Lisandro Alonso Durată: 1 h 40 min Țară : Argentina, Chile, Luxemburg, Germania, Marea Britanie Anul: 2026 Sinopsis: La 25 de ani după ce Lisandro Alonso debuta în cinema cu povestea unui tăietor de lemne pe nume Misael  în filmul său Freedom din 2001, devenit emblematic pentru curentul slow cinema Freedom), Doble Freedom revine la acest personaj  într-un sequel neașteptat....Voir plus de détails

location_on Cinema Elvire Popesco, București info
BIEFF.16 Eveniment de închidere - Special Screening: Double Freedom
Bucharest International Experimental Film Festival
location_on Cinema Elvire Popesco, București info
prix: 30 lei