Movie
21 May 2024

TIFF.23 anunță filmele din competiția oficială


Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 14-24 iunie 2024). 

12 producții din toată lumea se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, în timp ce 10 filme își vor disputa premiul Competiției What’s Up Doc?.

“Filmele Competiției Oficiale sunt, în marea lor majoritate, despre personaje atipice, nonconformiste, despre reacții la presiunile sociale și nevoia de conexiune, afirmare sau independență - drame intimiste, comedii absurde, melodrame neconvenționale sau cronici de familie de calibre diferite, cu o ușoară predilecție pentru povești cu și despre tineri aflați în momente de răscruce.” (Mihai Chirilov, director artistic TIFF)

După ce a câștigat premiul pentru regie la precedenta ediție TIFF cu Mangal (Charcoal), regizoarea braziliancă Carolina Markowicz revine în Competiția Oficială cu Punct de trecere (Toll), un film despre o mamă a cărei dragoste pentru fiul ei este atât de mare încât va face orice pentru a strânge bani să-l trimită într-o tabără de „vindecare” a homosexualității. 

Într-un alt colț al lumii, în India, protagonista din Fata îndărătnică (The Adamant Girl, r. PS Vinothraj, premiat anterior la TIFF pentru debutul cu Pebbles) se luptă, la rândul ei, cu o situație absurdă din cauza societății profund patriarhale care nu concepe că o tânără ar putea decide persoana de care se îndrăgostește. Tot din India vine și Fetele tot fete (Girls Will Be Girls, r. Shuchi Talati), o poveste coming of age a unei adolescente dintr-un pension din Himalaya, a cărei mamă nu pare să fi cunoscut nici ea maturizarea.

Câștigător al competiției Big Screen a Festivalului de la Rotterdam, Bătrânul burlac (The Old Bachelor, r. Oktay Baraheni) e o dramă camerală de familie de proporții shakespeariene, unde cauza problemelor este aceeași lume patriarhală (de data asta, e vorba despre Iran) care nu știe cum sau nu vrea să funcționeze altfel.

Maturizarea forțată apare în Frate de-o vară (Summer Brother, r. Joren Molter, Olanda), un debut tăios despre o familie aparent fără speranță și fiul cel mic nevoit să crească brusc pentru a se salva. Tema adolescenței și a familiei este explorată și în Celălalt fiu (The Other Son, r. Juan Sebastián Quebrada, Columbia), în care un tânăr încearcă să facă pace cu moartea fratelui său și să găsească un mod prin care să-și continue viața.

Inspirat de poveștile migranților care au plecat din Andaluzia în Catalonia, Cadru permanent (The Permanent Picture, r. Laura Ferrés, Spania) e un fascinant melanj de comedie, realism și melodramă în care o directoare de casting cutreieră periferia Barcelonei în căutarea unor fețe “normale” pentru campania de imagine a unui partid politic.

Omul de argilă (The Dreamer, r. Anaïs Tellenne, Franța) este un basm despre puterea nebănuită a artei. Raphael, un bărbat cu alură de golem, fără un ochi, locuiește cu mama lui și are grijă de un conac părăsit. Apariția moștenitoarei domeniului, o artistă excentrică, îi va deregla existența. Tot o meditație despre artă, dar și un studiu coroziv despre o criză radicală de identitate, este și Daniel Auerbach (Israel), în care David Volach își joacă propriul rol, cel al unui regizor împotmolit în pre-producția noului său film după succesul debutului. 

Încrucișând destinele și traiectoriile câtorva personaje aparent disparate, Day Tripper (Yi Ri You, r. Yanqi Chen) este un savuros mix de Kaurismaki și Roy Andersson, și, totodată, o cronică neașteptat de acidă și comică a Chinei de astăzi. În aceeași cheie satirică, dar cu un extra shot de vitriol, Hipnoza (The Hypnosis, r. Ernst de Geer, Suedia) este despre un cuplu aparent perfect al cărui echilibru marital e dat peste cap după ce eroina trece printr-o ședință de hipnoză pentru a se lăsa de fumat, dar în schimb începe să se lepede de inhibiții.

Regizat de Cătălin Rotaru și Gabi Virginia Șarga, singurul film românesc din Competiția Oficială este un cocktail detonant de genuri, amestecând comedia neagră cu melodrama și jucându-se frecvent cu absurdul. Unde merg elefanții este povestea unei prietenii improbabile dintre doi eroi nonconformiști - Leni, o fetiță de 9 ani tupeistă și tonică, și Marcel, un tânăr homeless, agitat și miștocar - aflați amândoi în momente dificile ale vieții.