Movie
13 Jun 2023

Șapte regizori din Cluj, în finala Competiției Locale TIFF.22


De peste 10 ani, TIFF promovează și premiază cineaștii clujeni, oferindu-le șansa de a-și vedea cele mai recente producții pe marele ecran, în cadrul Competiției Locale. Anul acesta, șapte dintre cele 31 scurtmetrajele înscrise au fost selectate ca finaliste. 

„30.03” / „Treizeci martie” (r. Ruxandra Bratfalean-Igna) este o reprezentare sub formă de amintiri a evenimentelor precedente morții unui tânăr, alternate cu schimbările și conflictele ulterioare între prietenii acestuia. În „Circ” (r. Ioan-Alexandru Sîrbu), o psiholoagă proaspăt absolventă de facultate încearcă să afle cauzele pentru care un grup de studenți de la secția de actorie refuză să se mai întoarcă la cursuri, și doi prieteni vechi se trezesc într-o situație nouă în „Dimineața lui Oedip” (r. Eszter Tompa). „Fără nume” (r. George Cibotariu) spune povestea unui tânăr fotograf care își navighează sexualitatea într-o serie de întâmplări care-i cauzează o profundă dezordine mentală, în timp ce în „Hanna & Flóra” (r. Márton Nagy), două vechi prietene se reunesc numai pentru a ajunge încătușate la o secție de poliție. „Numa’ ceru’ și pământu’” (r. Ana-Ștefana Pop) găsește o bunică singuratică și pe nepotul acesteia locuind într-unul dintre cele mai izolate sate montane ale României, iar două povești se bat cap în cap în „Să nu mergi prin mărăcini” (r. Dragoș Bota). În el, Cătălina petrece o noapte alături de un bărbat cunoscut la o petrecere și e luată prin surprindere când află că acesta nu-și mai amintește nimic din cele întâmplate.

Premiul Competiției Locale TIFF, în valoare de 1.500 euro, oferit de Banca Transilvania, și serviciile de producție în valoare de 15.000 de euro pentru următorul proiect de film al regizorului, acordate de Numa Film, vor fi oferite în urma votului juriului format din trei profesioniști din domeniu: producătoarea Irina Malcea, actorul István Téglás, și regizorul și scenaristul Mihai Mincan. Aceștia vor acorda și Mențiunea Specială a juriului – servicii de post-producție în valoare de 7.000 de euro, oferite de Numa Film. Câștigătorul Competiției Locale va fi recompensat și cu premiul oferit de Leonidas, partener de tradiție al proiectului, care dăruiește câștigătorului ciocolată pentru un an de zile.

Filmele realizate de profesioniști sau amatori originari din Cluj sau care locuiesc, studiază ori lucrează în aria geografică a județului vor fi proiectate la Gala Competiției Locale astăzi, 13 iunie, de la ora 20:30 la Cercul Militar. Intrarea este gratuită, în baza unei rezervări online prin tiff.eventbook.ro.