Movie
01 May 2020

One World Romania online din mai până în septembrie pe eventbook.ro


Faptul că amânăm ediția a 13-a a Festivalului One World Romania până spre sfârșitul verii nu înseamnă că ne resemnăm să nu vă mai întâlnim până atunci. Începând din luna mai și până în septembrie vom organiza, constant, o serie de evenimente și de proiecții online, din dorința de a păstra legătura, măcar virtual.

Mai întâi, reluăm Cineclubul OWR, într-o formulă compusă din conversații live cu cineaști și streaming-ul unor filme importante din cariera lor. Prima ediție online a Cineclubului se va concentra asupra operei timpurii a cineastei franceze Dominique Cabrera.

De azi, 1 mai, până vineri, 15 mai vor fi disponibile pe platforma Eventbook trei filme ale sale: „Cronica unei suburbii oarecare” („Chronique d'une banlieue ordinaire”, Franța, 1992), „O poștă în La Courneuve” („Une poste à la Courneuve”, Franța, 1994) și „Mâine și tot mâine - Jurnal din 1995” („Demain et encore demain, journal 1995”, Franța, 1995).

Cei care au achiziționat abonamente pentru OWR #13 vor putea viziona gratuit toate filmele din cadrul Cineclubului și a viitoarelor proiecte online ale One World Romania din această vară, folosind codul de bare de pe abonamente. Cei care doresc să susțină echipa OWR, având astfel acces gratuit la evenimentele asociației, pot deveni Prieteni OWR.

Pentru vizionare şi achiziție trebuie să aveți sau să vă creați un cont Eventbook. Fiecare utilizator va avea 48 de ore după achiziționarea biletului sau folosirea codului de bare de pe abonament pentru a viziona filmul.

Bonus cinefil

Pentru că știm că mulți dintre spectatorii noștri nu au reușit să ajungă la toate proiecțiile de Cineclub la care și-ar fi dorit să vină, în următoarele luni vă oferim ocazia să recuperați, online, o parte a acestor filme, multe dintre ele inaccesibile pe DVD sau pe orice alte tipuri de platforme VOD din lume.

De azi, 1 mai, și până sâmbătă, 30 mai, vor fi disponibile pe platforma Eventbook trei filme importante proiectate în edițiile trecute ale Cineclubului, în seria tematică consacrată perioadei de tranziție a blocului estic de la comunism la capitalism: „Deșeuri voluminoase” („Spermull”, regia Helke Misselwitz, Germania, 1991), „Adio, iarnă” („Winter ade”, regia Helke Misselwitz, Germania de Est, 1988) și „Timpul încarcerat” („Verriegelte Zeit”, regia Sybille Schönemann, Germania, 1990).

Puțin mai târziu, începând cu luna iunie, tot în spațiul virtual vom inaugura și „Anticamera OWR13”, în cadrul căreia vom iniția, o dată la fiecare două săptămâni, discuții live cu o parte a invitaților speciali ai One World Romania, ediția a 13-a (Ross McElwee, Claire Simon, Radu Jude și mulți alții). Cu această ocazie, vom prezenta și câteva dintre filmele lor cele mai importante și vom încerca să reintrăm, împreună, în atmosfera viitoarei ediții a festivalului.

Vă așteptăm deci cu drag și cu emoție la aceste evenimente, la care sperăm că veți participa în număr cât mai mare, și profităm de această ocazie pentru a vă aminti că One World Romania există pentru și datorită vouă, spectatorii.