fbpixel
Movie
15 Sep 2021

Număr record de invitați speciali la cea de-a patra ediție TIFF Oradea


În perioada 17-19 septembrie, capitala filmului în România se mută la Oradea, orașul în care Festivalul Internațional de Film Transilvania revine pentru cel de-al patrulea an consecutiv. Cele mai apreciate filme prezentate în 2021 la ediția aniversară TIFF – producții românești și maghiare, titluri internaționale, dar și un program generos de povești pentru cei mici, se vor vedea pentru prima dată la Oradea,  în prezența unui număr record de invitați speciali. Luca, cel mai nou film semnat de Horațiu Mălăele, va deschide ediția din acest an cu proiecție specială în aer liber, programată vineri, pe 17 septembrie, de la ora 20:30. Spectatorii prezenți la eveniment vor avea ocazia să-i întâlnească în Piața Unirii din Oradea pe Istvan Teglas și Andi Vasluianu, doi dintre protagoniștii thriller-ului psihologic desfășurat între București și New York City.

Seara, de la ora 20:00, la Teatrul Regina Maria, regizorul Vlad Păunescu și designer-ul de costume Oana Păunescu vor fi prezenți la proiecția Scara, un film inspirat din întâmplări reale, despre parcursul spiritual al unui tânăr actor către înțelegerea divinității. Invitați de prestigiu vor fi prezenți și la proiecția documentarului maghiar Misterul lui Shawkat, programată la ora 19:30, la Filarmonică, acolo unde spectatorii sunt invitați să o cunoască Ágnes Maksay, regizoarea filmului care-l urmărește pe Seif Eddine Shawkat, primul fiu al consulului turc Ahmed D. Dzselaleddin şi al actriţei maghiare Incze Gabriella. Născut la Cluj-Napoca, Shawkat a regizat mai bine de 40 de filme în România, Egipt, Turcia, Liban şi Siria.

Bogdan Farcaș, protagonistul thriller-ului polițist Neidentificat (r. Bogdan George Apetri), va fi prezent la întâlnirea cu publicul sâmbătă, pe 18 septembrie, de la ora 16:00, la Teatrul Regina Maria. Tot aici, de la ora 19:00, orădenii vor urmări pe marele ecran Căutătorul de vânt, povestea unui bărbat care se îndrăgostește de viață abia după ce află că mai are doar câteva luni de trăit. Regizorul Mihai Sofronea și a actorul Dan Bordeianu vor fi prezenți la eveniment și vor participa la o discuție cu spectatorii după proiecția filmului.

În seara de 18 septembrie, în Piața Unirii din Oradea va ajunge, de la ora 20:30, Complet necunoscuți remake-ul românesc al comediei italiene Perfetti sconosciutti, la proiecția căruia vor fi prezenți regizorul Octavian Strunilă și actrița Anca Dumitra. Seara ve debuta cu Romanian Tradition, scurtmetrajul românesc prin care Pavel Bartoș, invitat la eveniment, debutează în lumea regiei de film. Actorii Elvira Deatcu, Ruxandra Maniu și Dan Iosif îi vor fi alături la proiecția specială de sâmbătă seară.

Surprizele se vor ține lanț și duminică, pe 19 septembrie, când orădenii vor face cunoștință cu echipa filmului Spioni de ocazie. Regizoarea Oana Giurgiu și editorul Letiția Ștefănescu vor fi prezente, de la ora 20:30, la proiecția organizată la Firlarmonica de Stat. În aceeași seară, Pup-o mă 2 - Mireasa nebună (r. Camelia Popa) va închide cea de-a patra ediție TIFF Oradea cu o proiecție specială, în prezența actorului Alin Panc, invitat la evenimentul din Piața Unirii Open-air.