Un Depardieu genial compune un comisar mai trist și mai melancolic în Maigret. Sarcină deloc uşoară, mai ales că, înaintea sa, Jean Gabin a reuşit să graveze personajul iconic în memoria cinefilă (ultima apariţie a acestuia datând tocmai din 1958). “Gerard” - spune regizorul Patrice Leconte într-un interviu din Le Figaro - “are greutate, și nu vorbesc despre cea fizică. Tăcerea lui Depardieu, calmul său, umanitatea sa, îl fac un Maigret ideal, cel la care am visat [...] Ceea ce îl interesează pe Maigret nu este atât de mult să descopere vinovații, ci mai degrabă să se scufunde într-un univers necunoscut, să descopere relațiile care leagă oamenii.”
Înainte să-l facă faimos pe Maigret, scriitorul belgian Georges Simenon semnase deja cu diferite pseudonime 200 de romane „populare”. Dar pentru că avea noi contracte cu editorii, a căutat refugiu pe o barcă din portul Delfzjil şi a inventat un nou personaj: "După o oră am început să văd trupul puternic și impasibil al unui domn pe care l-am considerat un comisar acceptabil, iar în timpul zilei am adăugat personajului câteva accesorii: o pipă , o pălărie de melon, o haină grea cu un guler de catifea.
Și, având în vedere frigul umed pe care îl sufeream în barja mea, i-am dat şi o sobă veche din fontă în biroul său.” Legendarul Maigret are acum o statuie în orăşelul natal, dar şi peste 70 de pelicule de cinema și cam 400 de telefilme inspirate din 75 de romane și 28 de nuvele, texte pe care scriitorul le-a dictat și a căror editare nu a durat mai mult de două săptămâni. Simenon a vândut 600 milioane de exemplare, devenind cel mai tradus autor francofon, după Hergé, inventatorul lui Tintin. Comisarul Maigret, un anchetator taciturn de poliție cu sediul în Quai des Orfèvres, iubește tocana, în special cea gătită de soția sa grijulie, care-l așteaptă întotdeauna în casa de pe bulevardul Richard-Lenoir.
Rătăcește pe străzi cu mâinile în buzunar, punând la îndoială orice motive psihologice care ar fi putut instiga la o crimă; uneori se oprește într-un bistro pentru o bere sau un calvados. Metoda Maigret îl face un investigator foarte diferit de colegii săi, convins că „trebuie să cunoaștem mediul în care a fost comisă infracțiunea, tipul de viață, obiceiurile oamenilor implicați, indiferent dacă sunt victime, vinovați sau simpli martori”.