James (Alexander Skarsgård) și Em (Cleopatra Coleman) se află în vacanță într-un resort excepțional. El, un scriitor mai puțin cunoscut, ea, fiica patronului editurii. Relația lor pare inerțială. Poate că prea binele i-a făcut așa sau poate că pur și simplu nu se mai înțeleg ca la început. Întâmplător, dau peste Gabi (Mia Goth), o tipă cu chip angelic care se declară fană a cărții lui James: când cauţi validarea, o astfel de mărturisire te poate lua de pe picioare – un măr otrăvit sau scăparea onestă din letargie? Urmează să vedem pe ce parte va pica moneda pe această insulă fictivă dintr-o țară fictivă: iadul sau raiul, răspunsul sau dilema.
Împăcat inițial cu ce are și cu cine este, lui James i se arată pe nepusă masă această altă cale: nouă, tentantă, superbă. Ţeșând pe firul unor (mono)mituri, operând cu această poveste mereu în schimbare, unde se izbesc două lumi (societatea privilegiaților protejați de garduri masive și o reinterpretare neaşteptată a străvechii legi a talionului), regizorul Brandon Cronenberg chestionează metaforic pierderea sinelui ca etapă, obligatorie (?), în purificarea conștiinței: trauma se repetă într-un ciclu nesfârșit căruia nu îi putem scăpa, înlocuind mereu momente incomode pe care aproape le-am uitat cu altele noi, despre care – când se produc – credem că nu le vom putea îndepărta din creier niciodată. Și apoi se revarsă altele, și mai grave, într-un bulgăre care crește neîncetat. Parcursul spre nicăieri devine inițiatic, într-un joc sadic cu propriul sine, care pare să urle din toţi rărunchi: viața e doar un drum către moarte.