Movie
20 Jun 2022

Gaspar Noé şi chemarea vidului


Cele 3 titluri prezentate la TIFF (Enter the Void, Vortex şi Ireversibil, versiunea cronologică) sunt suficiente pentru a pătrunde în mintea unui mare cineast provocator. Dar, dincolo de şoc şi controversă, există suficientă substanţă în filmele lui Gaspar Noé?

Operele cineastului pot fi definite ca intens sinestezice, datorită puterii lor vizuale și muzicale. Prin felul în care implică simțurile spectatorului, sunt capabile să transporte pe oricine într-o lume metafizică, un hibrid între vis și realitate. Tocmai din cauza acestei  particularităţi, Noé nu este un cineast pentru toată lumea: fie îl iubești, fie îl urăști.

Cu toate acestea, opera cineastului franco-argentinian nu se limitează la a desena perspectivele onirice ale unei realități banale, ci încearcă mereu să spargă un tipar prestabilit și să provoace spectatorul, abordând abrupt teme precum sexul, drogurile, moartea și nebunia.

Regizorul are reputația de a fi unul dintre cei mai controversați cineaști ai generației sale şi este adesea neînțeles și etichetat drept un instigator. Dar, încă de la Enter The Void (2009), un trip techno-halucinant exemplar, inspirat din Cartea tibetană a morţilor, el a urmărit, de fapt, un discurs coerent: observarea nimicului, a vidului. Un nimic care, în epoca contemporană, s-a transformat în totul.

Lumile cinematografice ale lui Noé sunt pline de oameni care, în căutarea unor stări de extaz, coboară la niveluri abominabile. Adâncimile în care regizorul francez își scufundă personajele sunt, de obicei, alimentate de droguri și sex, scăldate în nuanțe de neon și caracterizate de o filmare frenetică, care plonjează înăuntru, în jurul, sub și deasupra subiecților săi.

Filmele lui pot testa limitele chiar și ale celor mai înfocați fani ai săi. Dar în Vortex, transgresivul cineast face poate cea mai subversivă mișcare a sa de până acum: creează un film liniștit, plin de compasiune și, în cele din urmă devastator, despre existenţa crepusculară a unui cuplu în vârstă. Însă fie şi cu surdină, tot despre o experienţă viscerală este vorba.

Articol scris de Anca Grădinariu