fbpixel
Movie
14 May 2019

CoinCoin & The Extra-Humans la Weekend la Castel


Sâmbătă, 1 iunie, ora 21:45, Castelul Bánffy din Bonțida

Fanii ștrengarului Quinquin își amintesc, cu siguranță, de grozăviile petrecute în micul orășel din nordul Franței și de anchetele caraghiosului comandant Van der Weyden.După succesul seriei Micuțul Quinquin (P'tit Quinquin), prezentată la TIFF 2015 după lansarea oficială la Cannes, regizorul Bruno Dumont creează un arc peste timp și readuce pe marele ecran persoanejele ciudate care au uluit publicul în comedia polițistă adesea comparată de critici cu Twin Peaks.

În sequelul CoinCoin & The Extra-Humans/CoinCoin și extratereștrii, Quinquin nu mai e un copil. Ajuns deja la vârsta adolescenței, el își spune acum CoinCoin și își petrece timpul cu prietenul său din copilărie, care-l însoțește uneori la mitingurile Partidului Naționalist. Lucrurile nu s-au schimbat major în micul orășel, până când o nouă provocare îi pune în alertă pe comandantul Van der Weyden (Bernard Pruvost) și pe ajutorul său, Carpentier. O iminentă invazie extraterestră va deveni obiectul anchetelor comice din rândul comunității care se pregătește acum de sfârșitul lumii.

După proiecția-maraton, împrejurimile Castelului vor deveni locul de întâlnire al creaturilor nopții la Full Moon Party. Pentru al doilea an la TIFF, echipa Festivalului de Film Horror & Fantastic Lună Plină va da startul unei petreceri, la care publicul va fi invitat să danseze până în zorii zilei.